Duminica 22 Decembrie

UBB Cluj e prima universitate din România

 

UBB Cluj a fost clastă pe primul loc în România la cercetare, conform clasamentului internațional al universităţilor QS-World University Rankings (TopUniversities.com.), pentru anul 2016.

 

Criteriile de ierarhizare au fost legate de activitatea de cercetare (citări), reputaţia academică, internaţionalizare (studenţi şi profesori străini) şi aspecte didactice (raportul profesori - studenţi).

 

Din România, au intrat în clasamentul final, pe poziţia 701+, următoarele patru universităţi (în ordine alfabetică): Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara.

 

Consecventă profilului de universitate de cercetare avansată și educație, angajat prin Carta Universitară, UBB ocupă prima poziţie în ţară la componenta de cercetare, clasându-se pe locul 501+ la nivel internaţional. La ceilalţi indicatori ocupă poziţia 2 (reputația academică în mediul angajatorilor, profesori internaționali), respectiv poziția 4 (raportul profesori-studenţi, studenţi internaţionali).

 

Strategiile academice ale UBB vizează menţinerea şi stabilizarea poziţiei fruntaşe în cercetare şi îmbunătăţirea celorlalţi indicatori academici. Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai mare universitate din România, rămâne fidelă şi angajamentului social, acela de a forma pe scară largă resursă umană de calitate, necesară ţării, cu riscul asumat ca un număr prea mare de studenţi să nu o ajute întotdeauna în clasamentele internaţionale.  

Comentarii Facebook