Duminica 22 Decembrie

UBB despre cazul profesorului care a luat mită de la studenți: „Soluția nu poate fi decât excluderea din mediul academic”


UBB a venit cu o reacție după ce un profesor al extensiei sale din Reșița a fost reținut pentru luare de mită. Lectorul universitar ar fi pretins de la 25 de studenţi sume de bani ca să-i promoveze un examen restant sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic. Pentru o notă minimă, profesorul cerea o şpagă de 600 de euro, în timp ce pentru una maximă, dublu. Acesta ar fi solicitat şi suma de 50.000 lei pentru cursurile de doctorat.

Unul dintre principiile de bază ale funcționării unei comunități academice sănătoase este tocmai acela al integrității, iar  Universitatea noastră condamnă orice abatere de la aceste principii.

În general, astfel de comportamente sunt nu doar ilegale, ci și profund imorale, iar comunitatea academică și studenții trebuie protejați.

În acest caz concret, dacă acuzațiile vor fi confirmate de demersul judiciar, soluția nu poate fi decât excluderea din mediul academic. UBB a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers.”, transmite UBB Cluj. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 februarie 2023, a suspectului RUDOLF CRISTIAN, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca - Centrul Universitar Reșița, pentru comiterea a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (25 de acte materiale).

Comentarii Facebook