Miercuri 25 Decembrie

UBB şi-ar putea recupera o parte din banii investiţi în proiectele pe fonduri europene

 

Universitatea Babeş-Bolyai şi-ar putea recupera, în viitorul apropiat, o parte din sumele investite în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, a afirmat luni, 1 octombrie 2012, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Europene, Răzvan Cotovelea.

 

Oficialul MAE  a participat la o întrevedere cu rectorul UBB Cluj, Ioan Aurel Pop.

 

Ceea ce vă pot spune în acest moment este că există mari şanse de onorare a unor cereri de rambursare prin deblocarea unor sume”, a afirmat secretarul de stat, subliniind că acest lucru este aşteptat în viitorul apropiat.

 

La rândul său, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, academicianul Ioan Aurel Pop, a afirmat că ”instituţia noastră a avansat sume importante din fondurile proprii pentru susţinerea acestor proiecte care contribuie în mod esenţial la creşterea calităţii programelor academice şi, evident, a prestigiului învăţământului românesc în general. Sunt lucruri pe care nu le-am fi putut realiza sau le-am fi realizat extrem de greu în afara acestor proiecte”.

 

Până în prezent, instituţia clujeană a câştigat, în calitate de solicitant sau partener, un număr de 81 de proiecte finanţate din fonduri structurale, a căror valoare totală se ridică la peste 682 de milioane de lei, contribuţia Universităţii Babeş-Bolyai fiind de aproape 5 milioane de lei.

Comentarii Facebook