Duminica 22 Decembrie

Uioreanu: Universitatea Cluj are interdicţie pe Cluj Arena. Datoriile sunt problema!


Echipa clujeană "U" Cluj, potrivit preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu, din cauza datoriilor ar putea să nu mai joace pe Cluj Arena.

Potrivit preşedintelui CJ Cluj, datoriile pe care clubul le are la societatea ce administrează stadionul sunt foarte mari, de 1,6 miliarde de lei: "Au intrat în campionat de datorii de 1,6 miliarde de lei şi au cumulat până la 3 miliarde", a spus Horea Uioreanu.

Uioreanu a mai precizat, la începutul şedinţei extraordinare că a încercat să-l contacteze pe Emil Boc cu doar 3 ore în urmă pentru a-i cere sprijinul în rezolvarea situaţiei, însă primarul nu a putut fi contactat. Uioreanu a mai spus că "Emil Boc se ascunde după deget".

 

"Eu îi propun ca, cu o parte dintre banii către Universitatea Cluj, să plătească datoriile la Cluj Arena", a mai spus preşedintele CJ Cluj.

În discuţie a intervenit şi Aurelia Cristea, care a spus că rezolvarea situaţiei cu "U" Cluj este benefică, pentru a promova sportul clujean.

 

Chirie ZERO pe Cluj Arena pentru U Cluj, dar și pentru alte echipe

 

Anca Baciu

Comentarii Facebook