Duminica 22 Decembrie

Uioreanu: Vrem să dezvoltăm zona turistică Cheile Turzii

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu a declarat că doreşte dezvoltarea zonei turistice Cheile Turzii.

Horea Uioreanu a declarat, vineri, 11 ianuarie, că anul acestea doreşte pornirea unui proiect de dezvoltare a zonei Cheile Turzii, prin asfaltarea drumului din zonă şi construirea unei cabane pentru Salvamont.

"Sperăm ca până în toamnă cabana pentru salvamont să fie construtită şi să reuşim să reabilităm şi drumul pană acolo. Zona Cheile Turzii trebuie pusă neapărat în valoare", a declarat Horea Uioreanu.

 

Anunțul a fost făcut la o întâlnire cu parlamentarii de Cluj. Unul dintre cei care a lipsit de la această reuniune, deși a fost invitat, este senatorul Alin Tișe.

 

Parlamentarul PDL a convocat joi, 10 ianuarie, o conferința de presă în care a prezentat o listă de proiecte pe care le va susține în numele clujenilor la adoptarea legii bugetului de stat pe 2013. 

 

Interesant este faptul că la invitația făcută de președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, pentru a participa la o întâlnire a conducerii acestei instituții cu parlamentarii clujeni tocmai pe acest subiect, Tișe a declarat: ”Nu mă interesează!”. 

 

La insistențele persoanei care l-a sunat personal pentru a-l invita, precizând că senatorului, ca tuturor parlamentarilor, i-a fost remisă invitația prin fax și SMS, fostul șef al administrației județene a avut o reacție cel puțin ciudată: ”Și ce dacă mi-ați trimis invitație?”. 

 

De la ședință au mai lipsit senatorul Laszlo Attila (UDMR) și deputații Elena Uioreanu, Steluța Cătăniciu și Adrian Oros, toți din partea USL.

 

Uioreanu: Avem nevoie de bani pentru devierea Someşului pentru a putea finaliza pista de al Aeroportul Cluj

 

Uioreanu: CJ Cluj sprijină construirea Catedralei Greco-Catolice din Piaţa Cipariu

Comentarii Facebook