Miercuri 18 Decembrie

UMF Cluj e una din cele două universități din România în primele 1000 din lume în topul World University Rankings 2022. Și singura de medicină


Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităților din România și este singura universitate de medicină și farmacie din țară listată printre cele mai bune 1000 de universități din lume, în clasamentul World University Rankings 2022, realizat de Times Higher Education (THE). 

În clasamentul dat publicității ieri, 2 septembrie, sunt incluse 16 universități din România , dintre care, la fel ca anul trecut, trei sunt din Cluj-Napoca: Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică. Dintre cele 16 universități românești prezente în top, doar două se află printre primele 1.000 de instituții de învățământ superior din lume: Academia de Studii Economice (ASE) București, locul 501+ la nivel mondial, respectiv locul întâi la nivel național și Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, clasată pe locul 801+ la nivel mondial, respectiv locul al doilea la nivel național. În clasamentul pe anul 2021, au fost incluse 13 universități din România.

UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este listată pentru a doua oară în acest clasament și ne bucurăm să constatăm că ne menținem pe o poziție fruntașă în topul universităților din România și că ne situăm printre primele 1000 cele mai bune instituții de învățământ superior din lume. Prin aceste performanțe, universitatea noastră se află în elita universităților europene, dar și de la nivel mondial. Pe lângă prestigiul câștigat, o astfel de recunoaștere internațională ne motivează și ne responsabilizează să menținem și chiar să ne depășim standardele. Totodată, aceasta reprezintă o oportunitate extraordinară de a accesa noi proiecte, în special în domeniul cercetării, precum și de programe educaționale avansate, ce vor duce la creșterea valorii universității noastre.”, a declarat prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

World University Rankings este un prestigios clasament internațional din domeniul academic, care reunește peste 1.600 de universități de elită din 99 de țări. Topul se bazează pe 13 indicatori de performanță, care măsoară performanța unei instituții în patru domenii: predare, cercetare, transfer de cunoștințe și perspective internaționale. Universitățile prezente în ranking au fost evaluate în funcție de următoarele criterii: calitatea procesului educațional și a mediului de învățare, calitatea cercetării reflectată în indicatori de volum, venituri și reputație și impactul acesteia reflectat în citări, gradul de internaționalizare a universității analizat din perspectiva studenților, profesorilor și partenerilor internaționali și transferul de cunoștințe spre mediul socio-economic.

La nivel global, în top 5 se află: University of Oxford – locul 1, California Institute of Technology – locul 2, Harvard University – locul 3, Stanford University -locul 4 și University of Cambridge – locul 5.

Comentarii Facebook