Duminica 22 Decembrie

UMF Cluj începe cursurile în sistem hibrid. Ce trebuie să știe studenții


Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va începe cursurile în sistem hibrid, a anunțat rectorul universității.

Conform rectorului, Anca Buzoianu, ativitățile vor începe de luni, 5 octombrie, iar cursurile se vor desfășura exclusiv online, în timp ce activitățile practice se vor desfășura onsite.

În ședința de vineri, 11 septembrie 2020, a Senatului Universității, s-a decis ca activitățile didactice să se desfășoare, începând de luni, 5 octombrie 2020, în sistem hibrid, online și în contact direct cu pacientul. Astfel, cursurile se vor desfășura exclusiv online, iar o parte din activitățile practice vor avea loc onsite.

Vom folosi metode inovatoare pentru a trece cu bine provocările momentului, fără să sacrificăm calitatea actului didactic. În anii care urmează vom recupera tot ce nu am acoperit în acest an, așadar ciclul de formare a studenților noștri va rămâne cel puțin la nivelul generațiilor anterioare.

Modul detaliat în care se va desfășura activitatea didactică pentru fiecare specializare și formațiune de studiu în parte va fi postat pe site și va fi transmis prin mijloacele de comunicare disponibile (grupuri de email și aplicația InfoUtil). La fel și informațiile privind cazarea în căminele universității pentru studenții care vor avea activitate didactică onsite.

Toate deciziile luate se aplică atât pentru programele de studiu în limbă română, cât și pentru cele în limba engleză și limba franceză”, trandmite rectorul UMF Clu, Prof. Dr. Anca Buzoianu.


Pentru mai multe detalii despre modul în care se vor desfășura cursurile intrați AICI


Comentarii Facebook