Duminica 24 Noiembrie

Umiliți de Primăria Cluj-Napoca! Au stat la coadă în soare, câteva ore, să depună un dosar pentru parcare


Clujenii care au fost înștiințați că li s-a alocat un loc de parcare publică în oraș au avut parte de o surpriză neplăcută. Ca o ultimă umilință înainte de a beneficia de mult așteptata parcare, au trebuit să-și ia liber de la serviciu și să aștepte câteva ore, în soare, pentru a primi număr și a-și depune dosarul.

Un cititor ne-a scris pe adresa redacției revoltat de tratamentul de care a avut parte și de faptul că în anul 2024 nu poți trimite online un dosar cu acte Primăriei Cluj-Napoca.

”Crezând că au pus mâna pe marele premiu la Loto când le-a fost alocată o parcare publică prin cel mai opac proces (de obicei ți se comunica faptul că nu au locuri dar te vor avea în vedere pe anul în curs...), fericiții câștigători sunt chemați, în carne și oase, în față atotputernicei autorități locale și ai ei funcționari publici ridicați la rangul de apostoli.

Impotența administrației locale condamnă cetățenii la ore grele în soare! Cum este posibil ca în #smartcity sau #orașul de 5stele să fii obligat să-ți iei liber o zi de muncă pentru a rezolva o chestie până la urmă minoră?

Simplu! Nu poți trimite dosarul online (ca în oricare sistem civilizat), nu poți face programare online, iar biletul de ordine este o glumă când coadă de câteva ore se formează pentru chiar aceste bilete...

Și toate acestea în 2024... Plus, în informarea trimisă ți se atrage atenția că dacă nu te prezinți fizic în 15 zile, vor da locul mult visat următorului pe lista.” a scris Adrian pe adresa redacției.

Chiar dacă obținerea unui loc de parcare în oraș este de regulă considerată un mare succes, umilința pe care a simțit-o l-a marcat pe șoferul clujean : 

”Sistemul vrea să simtă acolo, vrea să îți simtă sudoarea, să se hraneacă cu indignarea ta inutilă, să îți demonstreze că pentru el semnifici ceva mai puțin decât albeața din colțul gurii formată de sete în timp ce aștepți să îți încasezi premiul vieții tale - alocarea unui nenorocit loc de parcare!” a încheiat cu tristețe Adrian mesajul.



Comentarii Facebook