Duminica 22 Decembrie

Un alt taximetrist hoț prins în Cluj! Avea portbagajul plin de bunuri furate


Polițiștii clujeni au depistat în trafic un taximetrist care transporta bunuri furate, care ar fi fost sustrase dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 00:15, poliţiştii au acţionat pe raza localităţii Baciu, pentru prevenirea şi sancţionarea transporturilor ilegale de mărfuri şi pentru combaterea abaterilor rutiere.

Astfel, a fost oprit în trafic, pentru control, un autoturism echipat pentru executarea serviciului de taximetrie. Cu acesta erau transportate mai multe motoare electrice, un calorifer şi ţevi metalice, atât în portbagaj, cât şi pe bancheta din spate”, informează oamenii legii.

În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 1 Poliţie, s-a stabilit că bunurile transportate aparţineau unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca.

Din cercetări a reieşit faptul că persoanele implicate ar fi pătruns în curtea societăţii prin escaladarea gardului, ar fi deschis poarta de acces şi ar fi sustras mai multe bunuri pe care le-au încărcat în autovehicul.

Poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului oprit în trafic, ca fiind un bărbat de 34 de ani, din localitatea Tăuţi. Totodată, s-a stabilit faptul că în activitatea infracţională ar mai fi fost implicat un bărbat de 32 de ani, din Baciu, pasager în acelaşi vehicul.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la 2.000 lei, acesta fiind recuperat integral de poliţişti şi restituit părţii vătămate.

Oamenii legii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea cu exactitate a participaţiei penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,furt calificat”, faptă prevăzută de Codul penal.

Comentarii Facebook