Miercuri 25 Decembrie

Un arheolog amator a găsit un proiectil pe un câmp agricol din județul Cluj. A intervenit echipa pirotehnică de la ISU!


Echipajul pirotehnic al ISU Cluj a desfășurat, în această dimineață, o misiune de asanare în apropiere de localitatea Copăceni, comuna Săndulești. Astfel, în timpul unor căutări efectuate de un arheolog amator pe un teren agricol, a fost găsit un proiectil exploziv, calibrul 122 mm, cel mai probabil rămas în urma celui de-al Doilea Război Mondial. 

Muniția a fost asanată de către pirotehniștii noștri, urmând a fi distrusă în cadrul unei misiuni specifice. De asemenea, a fost cercetată zona în apropierea locului unde a fost găsit proiectilul, inclusiv cu detectorul de metale, fără a fi găsite alte elemente de muniții.

„Pe această cale, reamintim populației că elementele de muniție găsite întâmplător, de pe urma celor două conflagrații mondiale, sunt extrem de periculoase. Astfel, în cazul în care sunt descoperite, trebuie apelat imediat numărul 112. Totodată, trebuie luate în calcul următoarele aspecte:

  • Nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
  • Nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
  • Nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
  • Nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
  • Nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
  • Nu lăsăți copiii să se joace cu asemenea muniții;
  • Lăsați o persoană în zonă pentru a supraveghea muniția până la sosirea organelor specializate și indicați locul unde ați descoperit muniția respectivă”, transmite ISU Cluj. 

pp.jpeg

Comentarii Facebook