Duminica 22 Decembrie

Un bărbat a fost GĂSIT mort într-un parc din Turda. Încercările de resuscitare au fost în zadar


Un bărbat de 52 de ani a fost găsit, miercuri dimineață, mort, într-un parc din municipiul Turda. Încercările echipajelor de al resuscita au fost în zadar.

La data de 12 mai a.c., în jurul orei 09.15, Poliția municipiului Turda a fost sesizată cu privire la faptul că într-un parc din municipiu, o persoană de sex masculin se află în stare de inconștiență. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună cu un echipaj al ambulanței. În urma manevrelor de resuscitare efectuate, echipajul medical a declarat decesul bărbatului. 

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit identitatea acestuia, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Turda. În cauză nu sunt suspiciuni cu privire la decesul acestuia, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Cluj.

Comentarii Facebook