Duminica 22 Decembrie

Un bărbat a violat şi agresat sexual zece copii. Monstrul pedofil și-a primit sentința la Cluj


Un bărbat în vârstă de 46 de ani, care a violat şi agresat sexual zece copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare de Judecătoria Cluj-Napoca. Monstrul punea la cale scenarii prin care câştiga încrederea părinţilor, pentru a găsi apoi pretexte să rămână singur cu victimele, chiar şi peste noapte, în apartamentul său. Sentinţa nu este definitivă. 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că bărbatul de 46 de ani, trimis în judecată în toamna anului trecut pentru comiterea a 17 infracţiuni (viol, agresiune sexuală, violenţă în familie, rele tratamente aplicate minorului, ultraj contra bunelor moravuri), a fost condamnat de Judecătoria Cluj-Napoca, în primă instanţă, notează news.ro.

Pedeapsa rezultantă pentru aceste infracţiuni a fost de 45 de ani şi 4 luni de închisoare, dar aceasta a fost redusă la 30 de ani, acesta fiind maximul prevăzut de lege. 

Anchetatorii au stabilit că, din anul 2010 până în momentul reţinerii sale – 8 iulie 2021, bărbatul a violat şi/sau agresat sexual zece copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. Procurorii au precizat că bărbatul era cunoscut ca o persoană care manifesta atracţie sexuală faţă de copii de vârstă prepubertină, indiferent de sexul lor. Pentru agresarea sexuală a trei dintre victime, el a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de agresiune sexuală, fiind liberat condiţionat ulterior, notează sursa citată.

În prezenta cauză, inculpatul, persoană cu inteligenţă peste medie, a acţionat de fiecare dată după ce şi-a pregătit minuţios săvârşirea faptelor, respectiv câştigarea încrederii părinţilor victimelor şi crearea de scenarii pentru a putea rămâne singur cu victimele, inclusiv peste noapte în apartamentul său, invocând că în acest mod ajută/degrevează de sarcini pe părinţii care aveau un program încărcat şi, în principal, sub pretextul că îi ajută la satisfacerea nevoilor fiziologice, a violat şi/sau agresat sexual victimele. Profitând de ascendentul moral conferit de vârstă, de legătura strânsă cu părinţii minorilor, dar şi de acte de violenţă fizică sau ameninţări cu acte de violenţă fizică, inculpatul a reuşit să obţină tăcerea victimelor, care ulterior agresiunilor, pe fondul traumelor, au manifestat o schimbare bruscă a comportamentului”, a transmis Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca. 

Potrivit procurorilor, individul nu şi-a mai putut controla deloc impulsurile sexuale, cu puţin timp înainte de a fi prins, şi a acţionat inclusiv în locuri publice, respectiv pe plaja râului Someş şi într-un parc din Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook