Duminica 22 Decembrie

Un bărbat condamnat la închisoare, prins în urma unui control de rutină de polițiștii din Dej! S-au tras focuri de armă


Un bărbat în vârstă de 44 de ani, pe numele căruia era emis un mandatul de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Șimleul Silvaniei, a fost prins de polițiștii din Dej în urma unui control de rutină.

În acest sfârșit de săptămână, în sistem integrat, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice, precum și din alte structuri, alături de jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca organizează mai multe acțiuni în localitățile urbane, dar și rurale din județ.

În jurul orei 19.00, în cadrul acțiunilor, polițiștii municipiului Dej au depistat un bărbat de 44 de ani, pe numele căruia era emis un mandatul de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Șimleul Silvaniei, fiind condamnat la 1 an și opt luni închisoare cu executare în regim de detenţie pentru comiterea de infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii l-au depistat pe acesta în localitatea Valea Groșilor, în baza investigațiilor operative. Bărbatul nu ar fi respectat indicațiile polițiștilor și ar fi încercat să se sustragă, fiind somat să se oprească din deplasare.

Polițiștii au efectuat uz de armă, prin focuri de avertisment în plan vertical, iar ulterior acesta a fost ajuns de către polițiști, care l-au imobilizat, încătușat, iar ulterior condus la sediul Poliției municipiului Dej, unde s-au făcut demersurile necesare pentru a fi încarcerat la Penitenciarul Gherla”, transmite IPJ Cluj.

Comentarii Facebook