Duminica 22 Decembrie

Un bărbat din Cluj a încercat o înșelătorie în Târgu Mureș. A fost reținut de către oamenii legii după ce metoda ,,șmen” nu a reușit


Un bărbat de 36 de din comuna Chinteni, județul Cluj, a fost reținut de către polițiștii din Târgu Mureș, ieri, 6 august.  Acesta ar fi apelat la înșelăciune prin metoda ,,șmen" pentru a înșela o societate comercială din Târgu Mureș. 

Clujeanul și-a manifestat interesul pentru un produs în valoare de 6 lei, arătând vânzătorului o bancnotă de 200 de lei. Ulterios, a distras atenția comerciantului și a strecurat înapoi bancnota, plecând din magazin atât cu produsul, restul de 194 de lei și banii arătați inițial.

,,La data de 6 august a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, față de un bărbat, de 36 de ani, din comuna Chinteni, județul Cluj, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la finalul anului 2022, cel în cauză ar fi indus în eroare un angajat al unei societăți comerciale aflate în cartierul Tudor din municipiul Târgu Mureș.

În cauză, acesta și-ar fi manifestat intenția de achiziționa un produs în valoare de 6 lei, arătând angajatului o bancnotă de 200 de lei, ulterior distrăgându-i atenția și introducând bancnota respectivă în buzunar.

Ulterior, bărbatul a primit bunul în cauză și restul de 194 de lei, părăsind incinta societății comerciale inclusiv cu bancnota de 200 de lei afișată inițial angajatului.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale," a transmis IPJ Mureș.â

Cum funcționează metoda șmen?

Metoda „şmen” se bazează pe inducerea în eroare, pe moment, a victimei. Ţeparul solicită schimbarea unor bancnote în cupiură mai mică sau efectuarea unui schimb valutar după care se ”răzgândeşte” şi cere banii înapoi, distrage atenţia victimei şi în acelaşi timp subtilizează o parte din banii primiţi în schimb, restituind doar o mică parte din ei. Totul se întâmplă sub ochii victimelor în timp record.


Comentarii Facebook