Duminica 22 Decembrie

Un caz de COVID 19 la sediul central al Consiliului Județean Cluj, la cea mai importantă Direcție - EXCLUSIV


Un angajat al Direcției de Investiții din cadrul Consiliului Județean Cluj a fost depistat pozitivi în urma unui test COVID 19.

Acesta lucrează la sediul Consiliului Județean Cluj, de pe Calea Dorobanților, iar după aflarea veștii nu a mai venit la locul de muncă, fiind în carantină 14 zile. 

Conform unor surse, angajații CJ Cluj sunt stresați de faptul că a fost depistat acest caz de COVID 19 în cea mai aglomerată direcție din instituție și acum așteaptă să vadă dacă vor fi testați gratuit. Direcția de Investiții este amplasată la etajul întâi, iar acolo lucrează circa 10 oameni. 

Colegii mei au făcut o mică ședință pentru a identifica care sunt persoanele și rutele între etaje pe care le-a parcurs acest angajat. Am luat legătura cu DSP pentru a veni și să ia măsurile de rigoare. 

Activitatea CJ Cluj merge mai departe., Oricum instituția a fost extrem de bine organizată. La fiecare etaj sunt dispensere, toată lumea primește mănuși și măști. S-a făcut un regulament prin care se limitează mers de la un etaj la altul, pentru a nu se plimba toată ziua prin instituție. Spre exemplu, era o regulă că nu mergi de la un etaj la altul pentru cinci foi.

Se va stabili cine cu cine a intrat în contact  persoana și se va lua decizia, care ar putea merge până la testare. 

Angajatul este asimptomatic”, a spus Valentin Jucan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj.

Dacă DSP nu va dispune testarea gratuită a tuturor contacților, angajații în cauză se pot testa contra cost.

Comentarii Facebook