Un client a furat un sfeșnic dintr-un local cunoscut al Clujului: Adu-l pe furiș și pune-l la loc - FOTO


Un client a furat un sfeșnic dintr-un local cunoscut al Clujului, iar proprietara îl amenință cu poliția.

Dragul nostru client, tu cel care dintr-o greșeală ai pus în rucsacul tău sfeșnicul din Insomnia, sfeșnic pe care îl vezi în în poza alăturată in mâna bunului meu prieten Cristian Grosu ....., avem o rugăminte către tine, deoarece camerele de înregistrare (pe care le-am instalat pretutindeni) au imortalizat mai clar fața ta decât vezi acuma pe a lui Cristi, (știm cine ești) și înțelegem perfect, că era vina sfeșnicului, era prea aproape de rucsac și cumva s-a legat o ”dragoste” la prima vedere...

Lăsând la o parte gluma, așteptăm până luni să ne aduci înapoi, și discret să îl pui la loc. Altfel, ce considerăm azi o ”greșeală” luni va fi furt și raportăm la poliție cu chipul tău frumos (o să postez și aici, menționez că nu arăți așa de artistic precum e Cristi în poza de mai jos). Mulțumim că ne înțelegi și așteptăm să ne revină sfeșnicul nostru drag după scurta sa aventură cu rucsacul”, a relatat Markos Tunde, proprietarul barului Insomnia. 

Foto: Fotografie cu sfelnicul ținut de prietenul proprietarei

Comentarii Facebook