Un clujean a demascat cum se fură la casa de marcat de la Carrefour Gară. Tot la el s-a strigat - FOTO


Furtul la casele de marcat continuă la Carrefour, avertizează un clujean. Dacă la raft este un preș, până la casă totul se scumpește. 

La magazinul Carrefour market de la Gară se întâmplă diferențe de preț la raft și casa de marcat. Doamna de la casa de marcat nu a avut bunul simț să îmi înapoieze diferența de bani. A mai și vorbit urât. În plus nu dă restul complet. Am pățit de doua ori în câteva zile cu aceasta doamna și din informații se aude ca și consumă.

Sper ca autoritățile și șefii magazinului să ia măsuri, să nu se mai repete”, a explicat clujeanul.

WhatsApp Image 2023-07-06 at 19.08.35.jpeg

Pe lângă reclamații, acesta vrea să facă și un protest original.

collage.jpg

În plus ca o sa ii fac și o surpriză. O să plătesc cu monede de 5 bani și de 1 ban. Nu se poate așa ceva că într-un oraș de 5 stele să se tot fure la casele de marcat și diferențe de preț și nici să nu îți primești diferența de bani și să nu se dea un răspuns concret. Doamna a spus că ea nu știe”, a mai spus acesta. 

În luna iunie, Protecția Consumatorilor Cluj a amendat firma care administrează magazinele Carrefour, SC Artima SA, pentru diferențe de preț de la raft la casa de marcat. 

Comisarii au constatat, cu această ocazie, că aspectele reclamate sunt confirmate, și, în urma extinderii controlului, au fost identificate alte 10 produse la care există neconcordanțe de preț între cel de la raft și cel de la casa de marcat, acestea fiind în defavoarea consumatorului cu sume până la 38,40 lei/produs.

Verificările au fost derulate în cadrul campaniei Academia Comisarilor - în care sunt implicați tinerii noștri colegi - și au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu. 

Ținând cont de neregulile constatate, comisarii CJPC Cluj au aplicat două sancţiuni contravenţionale,  în cuantum de 55.000 lei. 

Se pare că amenzile sunt prea mici, iar veniturile obținute foarte mari, astfel că sancțiunile sunt ignorate.

--------------------

UPDATE

Ne dorim să le oferim clienților noștri o experiență cât mai plăcută la cumpărături și facem constant eforturi pentru a evita orice situație neplăcută.

În ceea ce privește situația menționată în cadrul articolului, este important de punctat faptul că s-a produs o confuzie, care, din nefericire, nu a fost semnalată direct în magazin. Fotografia realizată de către clientul nostru prezenta prețul unui produs de 0,5 litri, în timp ce produsul achiziționat și înregistrat pe bon era de 1,25 litri, astfel că nu există diferențe de preț între raft și casa de marcat. Mai mult, magazinul dispune de etichete electronice, care sunt actualizate constant, eliminând astfel posibilitatea unor erori umane în procesul de etichetare.

În continuare, transparența și simplificarea procesului de cumpărare se află în topul priorităților noastre. Un bun exemplu în acest sens este aplicația mobilă Carrefour, unde funcția self scan permite verificarea prețului final al oricărui produs. Mai mult, în aplicație, clienții pot scana și adăuga produsele în coș, astfel încât la finalul cumpărăturilor pot plăti la orice casă de marcat fără a mai scoate cumpărăturile din coș.

În plus, aplicația Carrefour vine în întâmpinarea clienților cu informații despre toate promoțiile și ofertele disponibile în magazinele noastre și, cel mai important, cu ocazia de a face un bine cu fiecare sesiune de cumpărături prin adunarea punctelor în contul Act For Good și transformarea lor în donații către cauzele disponibile în aplicație.

Comentarii Facebook