Duminica 22 Decembrie

Un clujean a plătit 1000 de lei pe un kurtos învelit în aur: „Poveştile pot deveni realitate” - FOTO


Un medic chirurg din Cluj a plătit 1.000 de lei pentru un kurtos de aur, la Festivalul Kurtoskalacs desfășurat în acest weekend la Sfântul Gheorghe.

Produsul de lux a fost preparat și licitat în cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Kurtoskalacs cu suma de 1.000 de lei.

Kurtos-ul de aproximativ 30 de centimetri, poleit cu foiţă comestibilă de aur de 24 K, a fost scos la licitaţie duminică după-amiază, iar banii obţinuţi au fost donaţi Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, care derulează mai multe programe caritabile, printre care şi „Masa pe roţi", prin intermediul căruia asigură o masă caldă pe zi câtorva zeci de persoane vârstnice din municipiu, scrie Antena 3 CNN.

„Am putea crede că kurtosul de aur există doar în poveşti. Anul acesta, la festivalul Cozonacului Kurtos s-a dovedit că, cu puţin altruism, iubire şi dorinţă de a ajuta, poveştile pot deveni realitate. Mulţumim organizatorilor că s-au gândit la organizaţia noastră şi suntem recunoscători pentru donaţia primită, care sprijină programul nostru de Masa pe Roţi", au scris reprezentanţii Serviciului de Ajutor Maltez pe pagina de Facebook.

hh.jpeg

Comentarii Facebook