Duminica 22 Decembrie

Un clujean a primit 5 luni de închisoare pentru câteva ore cu iubita. Arestul la domiciliu e o glumă


Un tânăr din Cluj-Napoca a vrut să petreacă timp cu iubita lui, a fugit din arest la domiciliu, iar acum trage ponoasele. 

În 13.01.2022, tânărul a fost plasat în arest la domiciliu, după ce Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Bărbatul era acuzat de furt, iar arestul presupunea că nu are dreptul să părăsească imobilul.

Măsura a fost prelungită până în 28.05.2022, iar în 4 aprilie 2022, între orele 11:10 și 14:00, polițiștii din cadrul Biroului de Supravegheri Judiciare l-au căutat pe bărbat la adresa declarată instanței, pentru a verifica dacă acesta respectă obligațiile impuse de măsura de arest, scrie Clujust.ro

Pentru că nu a fost găsit, oamenii legii au verificat imaginile de pe camerele de supraveghere și au stabilit că bărbatul a plecat de acasă la ora 08:43, a revenit la ora 15:55, iar la ora 16:00 a părăsit din nou arestul la domiciliu. ”Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, învederând că a părăsit domiciliul deși cunoștea că nu îi este permis acest lucru fără încuviințarea organului care a dispus măsura, întrucât dorea să petreacă timp cu prietena lui înainte de a fi condamnat la închisoare cu executare (...) Rezultă, așadar atitudine sfidătoare a inculpatului la adresa autorităților”, se arată în dosarul cauzei. 

Acum, pe lângă pedeapsa de 3 ani de închisoare cu executare a mai primit un plus de 5 luni, pentru că s-a dus să stea cu iubita lui.

Anchetatorii au avut suspiciunea că tânărul a părăsit frecvent arestul la domiciu, pe care l-a tratat ca pe o glumă. 

Comentarii Facebook