Duminica 22 Decembrie

Un clujean a rămas fără câteva mii de lei din bancă, după ce un hoț i-a furat portofelul în care își ținea cardurile



Polițiștii clujeni au prins un bărbat, după ce i-a spart mașina unui clujean, i-a furat banii, portofelul și documentele, apoi i-a sustras și 5.000 de lei din conturile bancare.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești-Postul de Poliție Comunal Gilău au identificat un bărbat, de 49 de ani, din județul Gorj, bănuit de comiterea unor infracțiuni precum furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos”, informează IPJ Cluj.

Bărbatul ar fi pătruns, la data de 13 iunie a.c., prin efracție, într-un autoturism parcat pe marginea DJ 107 P, în zona barajului Someșul Cald, de unde ar fi sustras o borsetă și un portofel, în care se aflau documente de identitate, carduri bancare, circa 145 de euro etc.

Ulterior, bărbatul ar fi retras circa 5 000 de lei de pe cardurile persoanei vătămate.

Cel în cauză este cercetat aum sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prevăzute de Codul penal.

Comentarii Facebook