Duminica 22 Decembrie

Un clujean care a participat la o fraudă de proporții, extrădat în SUA de Curtea de Apel Cluj. FBI i-a „promis” 20 de ani de închisoare


Un hacker din Cluj este anchetat de FBI! Instanța Curții de Apel Cluj a decis extrădarea unui clujean acuzat de fraudă informatică prin ransomware, în Statele Unite. Potrivit Biroului Federal de Investigații, clujeanul ar fi participat la la o conspiraţie de fraudă prin sisteme informatice.

Bărbatul riscă închisoarea până la 20 de ani de închisoare. Acesta a fost deja arestat preventiv la Cluj și a declarat că nu are cunoștință despre dosarul FBI. Anchetatorii au cerut arestarea preventivă a presupusului hacker în 12 iulie pentru 30  de zile în vederea extrădării către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii.

În fapt, o investigaţie desfăşurată de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a arătat că presupusul hacker a făcut parte dintr-un grup de persoane care au participat la o conspiraţie pentru a efectua atacuri de tip ransomware folosind varianta de ransomware NetWalker. Din jurul lunii august 2019 şi până aproximativ în jurul lunii ianuarie 2021, victime din întreaga lume au căzut victime ale unei variante de ransomware numită ”NetWalker”, au arătat anchetatorii.

Presupusul hacker din Cluj e acuzat că a acţionat ca un afiliat pentru grupul de ransomware NetWalker şi a participat împreună cu un alt conspirator NetWalker la câteva atacuri asupra unor victime. NetWalker Ransomware a fost diseminat la aproximativ 400 de firme căzute victimă – inclusiv municipalităţi, spitale, agenţii de aplicarea legii şi servicii de urgenţă, districte şcolare, colegii şi universităţi — care a rezultat în plata unei sume de răscumpărare de peste 5.000 de bitcoin, scrie actualdecluj.ro.

Comentarii Facebook