Duminica 22 Decembrie

Un clujean cu permisul suspendat s-a urcat la volan, având o alcoolemie de aproape doi la mie

 

Un șofer a dat dovadă de inconștiență crasă, urcându-se la volan mort de beat. Când a fost oprit de polițiștii de la rutieră nici nu mai știa pe ce lume e. Prin stație, agenții de poliție au constatat că bărbatul avea permisul suspendat.

 

În data de 11 februarie, ora 20.45, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca l-au depistat pe DAVID C. de 35 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Purdea.

 

Șoferul avea permisul de conducere reţinut din cursul anului  2010, când i s-a fost întocmit dosar penal pentru că a avut o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat și a fost condamnat la închisoare cu suspendare.

 

Acum este cercetat pnetru aceeași faptă, dar și pentru că s-a urcat la volan fără a avea dreptul de a conduce.

Comentarii Facebook