Duminica 22 Decembrie

Un clujean de 19 ani a furat un pistol cu gloanțe de cauciuc! Acum e cercetat penal


Un tânăr de 19 ani a fost reținut, miercuri, de către polițiști pentru 24 de ore, pentru furt din imobil şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au identificat două persoane care ar fi sustras mai multe bunuri, printre care şi o armă neletală, dintr-un imobil situat pe strada Giordano Bruno din Cluj-Napoca.

Cele două persoane, un tânăr de 19 ani din comuna Baciu şi o minoră de 13 ani din Cluj-Napoca, ar fi pătruns în imobil prin forţarea uşii de acces.

Tinerii sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt calificat” şi „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

În urma administrării probatoriului, raportat la participaţia persoanelor implicate, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de tânărul de 19 ani.

Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, a fost recuperat în totalitate de către poliţişti.

Comentarii Facebook