Duminica 22 Decembrie

Un clujean de 20 de ani și-a făcut praf mașina la Cojocna - FOTO


Pompierii clujeni au intervenit luni după-amiaza la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Cojocna.

Apelul de urgență a venit la ora 16:30, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, echipajul SMURD de la Punctul de Lucru Mociu și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean. Echipajele operative au găsit un autoturism puternic avariat, iar în afara acestuia se afla un tânăr de aproximativ 20 de ani. Victima era conștientă, dar prezenta multiple traumatisme”, spun salvatorii.

În cele din urmă, tânărul a fost transportat la spital.

Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 22 de ani, care circula cu autoturismul înspre comuna Ceanu Mare, după efectuarea unei depășiri regulamentare ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod, ulterior ieșind în afara părții carosabile.

Tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru mai multe investigații de specialitate.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

Totodată, polițiștii au constatat că inspecția tehnică periodică nu este valabilă, luându-se astfel măsura sancționării contravenționale și reținerea certificatului de înmatriculare.

Comentarii Facebook