Un clujean de 49 de ani a ajuns în spatele gratiilor după ce s-a urcat la volan fără permis de conducere! Bărbatul se plimba cu o mașină neînmatriculată


Un bărbat de 49 de ani din Cluj s-a ales cu dosar penal după ce a ieșit la o plimbare cu mașina. Bărbatul a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină neînmatriculată fără a avea permis de conducere. 

,,În fapt, la data de 09 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au depistat un bărbat de 49 de ani, circulând cu un autoturism pe DJ 161 în localitatea Luna de Jos.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că acesta nu deținea permis de conducere, iar autovehiculul pe care îl conducea nu ar fi fost înmatriculat.”, transmite IPJ Cluj.

Astfel, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Comentarii Facebook