Duminica 22 Decembrie

Un clujean îi bate obrazul Primăriei, după ce ploile au distrus un drum reparat înainte de alegeri: „A fost o soluție de cârpeală”


Un clujean îi bate obrazul Primăriei Cluj-Napoca, după ce strada Viile Dâmbul Rotund a fost distrusă de ploile din ultimele zile, chiar dacă a fost reparată înainte de alegerile locale. Bărbatul susține că a semnalat situația străzii, la data de 2 iunie 2024, cu numai câteva zile de alegeri. Pentru că municipalitatea și-a dorit să dea bine în ochii cât mai multor clujeni, a reparat strada în timp record. Cu toate acestea, cum orice minune nu ține mai mult de câteva zile, după ploile din ultima perioadă, strada a revenit la „forma” inițială.

Astfel, clujeanul s-a văzut nevoit să ceară clarificări din partea municipalității, afirmând că strada e plină de gropi și arată ca după război. El a cerut Primăriei Cluj-Napoca să-i comunice ce măsuri are de gând să ia pentru a repara și asfalta strada, acum că au trecut alegerile locale. 

În 2 iunie 2024, înainte de alegeri, v-am trimis o sesizare în legătură cu starea foarte proastă a străzii Viile Dâmbu Rotund, de la intersecția cu str. Sanatoriului până la Aleea Coralului, strada era plină de gropi, cauzate de viiturile de la ploile din primăvara. S-a venit atunci și s-a pus material de umplutura și măcar s-au astupat gropile. A fost o soluție de cârpeală care a durat până la viitura cauzată de ploile de săptămâna aceasta, și acum strada arată iarăși ca după război, plină de gropi. Vă rog să îmi spuneți, acum după alegeri, ce planuri are primăria cu strada Viile Dâmbu Rotund, când se va asfalta, pentru că de soluții de cârpeală ne-am săturat.”, a transmis clujeanul într-o sesizare adresată Primăriei Cluj-Napoca. 

Comentarii Facebook