Duminica 22 Decembrie

Un clujean, reținut de polițiștii din Alba, după ce a bătut și jefuit un tânăr într-un parc din Aiud


Un clujean și o femeie din județul Alba au fost reținuți după ce au bătut și jefuit un tânăr într-un parc din municipiul Aiud.

Marți, 27 decembrie, în jurul orei 15:30, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Tupilați, județul Neamț, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării. Cei doi i-au furat telefonul mobil și 400 de lei. Tânărul a fost bătut de clujean într-un parc din  Aiud, apoi a fost deposedat de telefonul mobil și 400 de lei. 

Suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri, 28 decembrie, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale. 

La data de 27 decembrie 2022, în jurul orei 15:30, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Tupilați, județul Neamț, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni”, au transmis reprezentanții IPJ Alba. 

„În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din Aiud, a fost identificat un bărbat de 27 de ani, din localitatea Călăraşi, judeţul Cluj, şi o femeie de 22 de ani, din localitatea Unirea, judeţul Alba, care, în jurul orei 13,00, s-ar fi întâlnit cu victima într-un parc de pe raza municipiului Aiud şi, folosind violenţa, l-ar fi deposedat de suma de 4000 de lei şi de un telefon mobil”, informează polițiștii din Alba. 

Faţă de suspecţi, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 28 decembrie 2022, vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale”, au mai transmis aceștia. 


Comentarii Facebook