Vineri 22 Noiembrie

Un clujean s-a ales cu dosar penal după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. Conducea cu un permis fals


Poliţiştii clujeni cercetează un bărbat din comuna Măguri Răcătău, judeţul Cluj, după ce l-au depistat conducând un autoturism fără a fi deţinător de permis de conducere şi folosind un permis fals.

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 16.30, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat în trafic, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din municipiul Cluj-Napoca, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Măguri Răcătău, judeţul Cluj, care conducea un autoturism”, informează IPJ Cluj.

La controlul documentelor, poliţiştii au constatat că bărbatul nu este deţinător de permis de conducere eliberat de autorităţile române iar permisul prezentat ca fiind eliberat de autorităţile bulgare este fals.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” şi „uz de fals”, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal .

Comentarii Facebook