Duminica 22 Decembrie

Un clujean și-a agresat părinții în propria casă, pe fondul unor tulburări psihice


Un bărbat din Cluj-Napoca și-a agresat părinții în urma unui conflict spontan care a izbucnit într-o locuință din Cluj. 

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că la imobilul respectiv ar fi avut loc o agresiune spontană, respectiv bărbatul, de 39 de ani, pe fondul unor tulburări psihice și-ar fi agresat părinții, provocându-le leziuni cu un obiect tăietor-înțepător.

„La data de 9 ianuarie, în jurul orei 14.10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la o agresiune ce ar fi avut loc la un imobil din municipiu.

În baza solicitării, a fost direcționat de urgență un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, care a identificat trei persoane de 39, 69 și 71 de ani.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că la imobilul respectiv ar fi avut loc o agresiune spontană, respectiv bărbatul, de 39 de ani, pe fondul unor tulburări psihice și-ar fi agresat părinții, provocându-le leziuni cu un obiect tăietor-înțepător.

Echipajele medicale prezente la fața locului au intervenit pentru a acorda ajutor calificat celor două victime, dar și bărbatului de 39 de ani”, transmite IPJ Cluj.

În continuare se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și în vederea luării măsurilor legale.

Comentarii Facebook