Un clujean și-a montat panouri solare la geamul apartamentului. Cât de legal este totul
Un clujean și-a montat panouri solare pe tot geamul și o parte din peretele apartamentului și acum plătește mai puțin la curent.
Panourile sunt montate de mai bine de 3 ani, la geamul unui apartament din Cluj-Napoca. În total sunt 16 panouri, prin care factura la energie este mult diminuată.
Oamenii din zonă cred că mai bine le monta pe acoperiș.
”Dacă ar locui în blocul meu, nu mi-ar plăcea deloc, pentru că nu arată bine. Dacă vrea să-și instaleze cineva panouri fotovoltaice să și le pună pe acoperiș și să facă de acolo conducerea la instalația electrică. Ideea este grozavă. Și eu mi-aș pune deasupra blocului”.
”Mie nu-mi place. Dacă face ceva, să pună deasupra, ca să nu fie chiar așa bătător la ochi să... Mie nu-mi place. Ori faci o treabă calumea, ori să nu faci nimic”.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Iulia Perșa, a declarat că legea nu este încălcată. ”Legislația de astăzi nu prevede obligativitatea obținerii unei autorizații de construire pentru astfel de situații. Însă, noi urmărim acest fenomen, vedem cum evoluează la Cluj-Napoca, iar în funcție de situație ne vom adapta și în funcție de legislația existentă și cea viitoare. Panourile fotovoltaice pot fi instalate și la bloc, însă, de obicei pe acoperișul clădirii”, a declarat aceasta, citată de Digi24.ro.
Cele 16 panouri sunt, însă, de mici dimensiuni, astfel că proprietarul apartamentului de abia adună din energia solară 2 kw pe oră.
18 Comentarii
Ia holbiti-va aici:
https://www.reichelt.de/magazin/ratgeber/die-stromrechnung-effektiv-senken-mit-dem-eigenen-balkonkraftwerk/
[la nevoie cu goagal translate]
Ce intrebare imbecila "ilegal"? ILEGAL e eonul si electrica, sa suga bani din tzara pentru a compensa cheltuielile firmelor muma din west!
prostilor, asta e un apartament de la etajul 2 al unui bloc din grigorescu, este asa de mai bine de 10 ani, si voi prostilor acuma ati realizat....
Alo alo cum sa le montezi pe acoperiș, acolo fiecare ap. are cota parte
Ala de la primarie ii rupt de realitate...
Asa ceva este 100% ilegal... nu ai dreptul sa montezi nici o structura noua peste zone cu acces pietonal (gen spatiile de langa bloc) fara autorizatie
@Kyro: Asa-s toate tarancile de la UBB.De ex. alea de pe Kogalniceanu.
Aceste abureli cu fotovoltaice si masini electrice peste 5 ani nu vor mai fi abureala
@lulu:
Ce oribil de inestetic arata !
Normal ca ar trebui sa fie reglementari caci altfel vom patii ca pe vremea izolatiei blocurilor cand fiecare izola cum il taia capul si vopsea in toate culotile curcubeului!
Cum ar fi sa isi monteze toti panouri pe pereti?
Asociatiile de proprietari ar putea sa faca demersuri sa monteze pe acoperis pe spatiile comune si astfep sa isi… Citeste mai departe
@Clujean: Acoperisul e comun, peretele nu.
@clujean: și fațada e comuna, lol.
Daca nu este afectata integritatea cladirii, ciocu mic si joc de glezna. Foarte bine ca lumea isi reface instalatia electrica si isi pune incalzire in pardoseala! Acesta se numeste progres! Oare tu in ce vagauna stai?
Iar la "cum ar fi să monteze toți panouri pe pereți", răspunsul e cum se montează cutii de climă și aer condiționat de RPC ...
Deoarece legea este permisiva toti fac ce vor. Scot pereti despartitori, desfiinteaza coloane de aerisire, isi inchid balcoanele cu tot felul de improvizatii, sparg pardoseala ( la bloc ma refer ) pt. a monta incalzirea si cablurile electrice in pardoseala. Toate astea fara a avea vreo aprobare. Toata-ziua buna-ziua bormasinile bubuie cu spor. Cu montarea… Citeste mai departe
@Tit: Ti-a luat mult sa debitezi asta?
spalat pe creier de sistem