Sambata 23 Noiembrie

Un clujean și-a târât după el copilul la coada de la parcări, numai ca să intre primul să depună cererea, conform unei legi ABERANTE


Dimineața zilei de miercuri a început cu scandal la Primăria Cluj-Napoca, unde au fost cozi infernale după ce zeci de clujeni au venit să-și depună cererile pentru a obține un loc de parcare. Totul ar fi pornit din cauza unui bărbat care a încercat să pătrundă în clădire, fără să stea la rând, pentru că a venit cu copilul.

Oamenii s-au trezit cu noaptea în cap ca să își poate depune primii cererea pentru un loc de parcare, unii așezându-se la coadă de la 3-4 dimineața, dar la ora deschiderii ghișeelor a apărut și clujeanul cu copilul care a cerut să se respecte legea și să fie lăsat să intre în față.

Dacă fiecare părinte ar veni cu copilul la ghișeu, sute de oameni ar sta la coadă degeaba, deoarece principiul de redistribuire a locurilor este unul simplu la Cluj: primul venit - primul servit.

Așadar, în acest caz este clar că legea care le permite părinților care au copii până la cinci ani să se bage în față la orice coadă îi favorizează pe aceștia, în timp ce pentru cei care nu au copii poate fi o mare nedreptate, chiar prin a nu prinde loc de parcare, ca în acest caz, de exemplu.

O lege aberantă care produce nedreptăți și scandaluri la cozi

Evident că una este situația în care stai cu câteva minute la coadă în plus pentru că intră în față la coadă un părinte cu un copil mic, și alta situația de la depunerea cererilor de parcare, care înseamnă că cineva rămâne fără loc de parcare pentru că un părinte și-a adus copilul la Primărie ca să se bage în față și să ia locul altcuiva.

Pe viitor, în cazul în care fiecare părinte care are copil de maximum cinci ani va veni cu acesta la primărie în prima zi a anului să depună cererea pentru parcare, cei care nu au copii mici nu vor mai prinde loc de parcare niciodată, deoarece locurile se aprobă în ordinea depunerii cererilor.  Această situație aberantă, în care în mod evident omul și-a trezit copilul mic tocmai pentru a putea intra în față, era inevitabilă, având în vedere că legea nu prevede situațiile în care părinții cu copii mici au prioritate.

Amintim că, începând cu data de 22 octombrie 2023, a intrat în vigoare o nouă lege care oferă prioritate la ghișee și case de marcat pentru părinții care au copii sub 5 ani, dar și pentru viitoarele mămici.

Spiritele s-au încins în momentul în care un bărbat a apărut în fața primăriei cu doar cateva minute înainte de ora 8, cu un copil în brațe,  știind că legea îi oferă prioritate într-un astfel de caz.

Oamenii s-au revoltat, dar agentul de la intrare a fost obligat sa îl preia în față, deoarece persoanele însoțite de un minor cu varsta de pana la 5 ani au prioritate atât la ghiseele instituțiilor publice cât si la casele de marcat din magazine, relatează Dejeanul.ro.

Deputatul USR Cluj, Oana Murariu, unul dintre promotorii legii care acordă prioritate părinților cu copii mai mici de 5 ani, a explicat recent care a fost raționamentul acestei legi.

Prin adoptarea proiectului de lege privind accesul prioritar al femeilor gravide și al persoanelor însoțite de copii mici, sub 5 ani, la casele de marcat și la ghișee, România se alătură altor state de la nivel european și internațional care au deja implementate legislații similare (ex. Portugalia, Franța, Israel) și care constituie modele de bune practici. Este un proiect care a fost adoptat cu o largă majoritate, tocmai pentru că indiferent de culoarea politică, parlamentarii au apreciat că este un demers de normalitate și civilizație care va fi instituit. Modul de implementare în ce privește accesul prioritar, dincolo de afișarea acestuia la loc vizibil, poate fi adaptat în funcție de specificul activității fiecărei instituții și operator economic și poate include spre exemplu case de marcat și culoare de acces dedicate”, a spus Murariu.

Știri de Cluj a întrebat-o acum cum comentează situația de la parcări, unde e clar că vorbim despre un abuz permis de lege.

Deputatul USR Cluj, Oana Murariu: „Nu putem blama o lege bună”

Oamenii de la coadă au huiduit și au criticat legea privind prioritatea. Știri de Cluj a întrebat-o pe deputata Oana Murariu cum comentează faptul că legea a ajuns metodă de a evita cozile și de produce avantaje rușinoase pentru unii. 

„Nu doar în România, ci și în multe state europene există legi similare care instituie facilități pentru părinții însoțiți de copii mici și pentru gravide. Legea pornește de la prezumția de bună credință a beneficiarilor și ea reprezintă categoric un pas înainte pentru noi ca societate civilizată.

Nu putem blama o lege bună pentru cazuri punctuale și regretabile de abuz a prevederilor ei. 

Iar ca notă generală, în special în perioadele în care se cunoaște că va fi aglomerație la o instituție, indiferent cum se numește ea, e necesar să fie luate toate măsurile pentru preluarea cât mai rapidă a oamenilor. Asta pentru că ce ar trebui să guverneze activitatea instituțiilor este respectul pentru toți cetățenii și timpul lor”, a declarat Oana Murariu.

Comentarii Facebook