Un controversat preot ardelean, suspectat că și-a dat singur foc la mașină. A fost exclus din BOR, acuzat că ar fi „calul troian” al Rusiei
Polițiștii din județul Bihor au demarat în această dimineață cinci percheziții la domiciliul preotului Ciprian Mega și al altor persoane apropriate de acesta, părintele fiind suspectat că și-ar fi dat foc singur la mașină. Conform surselor G4Media, există deja probe, inclusiv imagini video, care dovedesc că preotul și-ar fi incendiat autoturismul.
Mașina acestuia a luat foc în noaptea dintre 4 spre 5 februarie, în comuna Drăgănești, aproape de județul Cluj. Ciprian Mega a susținut că nu era aproape de aceasta când focul a izbucnit: „Am vrut să mergem să căutăm o benzinărie cu cafenea. Nu era niciun local deschis. Povesteam în timp ce ne aflam în mașina lor și căutam un loc. La un moment dat, unul dintre ei a văzut că a luat foc ceva la depărtare, dar nu știam ce anume. Ne-am apropiat, ca să sunăm la 112, și atunci am văzut era chiar mașina mea. Eu am sunat la pompieri” a declarat părintele.
Ciprian Mega, pe lângă slujba pe care o avea ca preot, este cunoscut pentru filmul pe care la regizat, „21 de rubini”, mesajul acestuia fiind unul anti-occidental. De asemenea, el a participat la un festival de film din Moscova, unde s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin.
El a încercat să candideze la alegerile prezidențiale de anul trecut, când, fără acordul BOR, a depus în secret peste 200.000 de semnături la Biroul Electoral Central. Într-un final, candidatura i-a fost respinsă de autorități după ce o parte dintre semnături nu au putut fi luate în considerare. După acest moment, Ciprian Mega a început să îl susțină pe Călin Georgescu, îndemnându-și enoriașii să îl voteze.
Preotul a fost exclus din cadrul Bisericii Ortodoxe Române la începutul acestei luni, el fiind acuzat că ar fi calul troian al Rusiei în instituție. „Considerăm că avem toate coordonatele și toți indicatorii să fim îndreptățiți să observăm că unul dintre caii troieni din biserica noastră este acest preot Ciprian Romeo Mega care nu a fost acceptat nicăieri pe teritoriul Bisericii Ortodoxe Române din pricina viziunilor sale rebele, anarhice și extremiste” a declarat episcopia Oradiei.
4 Comentarii
IISUS HRISTOS GEORGESCU IISUS HRISTOS MESIA GEORGESCU IISUS HRISTOS GEORGESCU IISUS HRISTOS MESIA GEORGESCU IISUS HRISTOS GEORGESCU IISUS HRISTOS MESIA GEORGESCU IISUS HRISTOS GEORGESCU IISUS HRISTOS MESIA GEORGESCU IISUS HRISTOS GEORGESCU IISUS HRISTOS MESIA GEORGESCU IISUS HRISTOS GEORGESCU IISUS HRISTOS MESIA GEORGESCU IISUS HRISTOS GEORGESCU IISUS… Citeste mai departe
N u vedeți că nu ne mai bagă nimeni în seamă suntem de plînsul lumiii
jeguri securiste hellvigiste sorosiste!!!!! vanzatori de tara borieni!!!!!
TURUL 2 INAPOI!!!!
CCR LA GUNOI!!!!
Asta știe de partidele de sex dintre bolos și Sofronie..
Spun unii ca Sofronie ii bine dotat si-l făcea praf pe bolos..