Miercuri 25 Decembrie

Un elev a dat Ministerul Educației în judecată din cauza notei primite la contestația de la Bac. Tânărul a câștigat procesul și studiază acum la Cluj


Un elev din Oradea a dat Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar în judecată, după ce și-a văzut nota finală, de după contestații, la Bacalaureat.

Denis a susținut examenul maturității anul trecut. Tânărul obținuse 9,45 la proba matematică. Fiind un elev cu rezultate foarte bune la învățătură Denis n-a fost mulțumit și a depus contestație.

,,Este un copil foarte bun, a participat la olimpiade, iar în liceu a avut rezultate excepționale la învățătură. A fost un șoc pentru el să afle că la matematică a luat doar nota 9.45. I s-a părut mică, motiv pentru care a depus contestație”, a explicat avocatul tânărului  Adevărul.

Șocul a apărut în momentul în care nota de după contestații a fost afișată notă: 8.15. 

„Copilul a crezut din nou într-o greșeală și a cerut, de data aceasta, să-și vadă lucrarea recorectată. I s-a permis, dar nota trecută în colțul foii a fost ascunsă, mascată cu palma. Practic, nu a fost lăsat să-și vadă nota”., a explicat avocatul.

Momentan, în România, elevii pot depune contestații, însă riscă să se aleagă cu o notă mai mică. Avocatul susține că acest lucru este datorat din dorința cadrelor didactice de nu a mai corecta atât de multe lucrări.

„Legea educației contravine principiului de drept. Cum să-ți agravezi propria situație în propria cale de atac? Nu există așa ceva! Un inculpat, de exemplu, dacă a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare și face apel, nu va primi trei ani. Ori i se menține pedeapsa inițială, ori i se scade”, a explicat pentru Alexandru Ovidiu, avocatul elevului.

Astfel familia tânărului a dat autoritățile în judecată. Inițial aceștia au cerut reevaluarea lucrării deja contestate însă cererea le-a fost respinsă,  însă magistrații au hotărât că  prevederea care stabilește nota de la contestații ca fiind cea finală nu este întocmai legală. Elevul a muncit în continuare reușind să se înscrie la o universitate din Cluj, la Facultatea de Matematică și Informatică.

„Am dat în judecată Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar. Nu este normal ca în urma unei contestații să te trezești cu o pedeapsă mai mare decât cea inițială.

Cam șapte, opt luni a durat procesul, iar ca număr de înfățișări am avut în jur de patru. Denis nu a fost chemat în fața instanței, copilul și-a văzut de școală: este student, a intrat la mate-info, la Universitatea Babeș Bolyai. Acum, lupta noastră pentru a se reveni la nota inițială, de 9,45, se duce doar pentru a i se face copilului dreptate”, transmite avocatul pentru sursa citată.

Decizia judecătorilor nu este definitivă, fiind deja contestată de Ministerul Educației. 

Comentarii Facebook