Vineri 22 Noiembrie

Un elev a susținut Evaluarea Națională pe patul de spital, la Cluj


Un copil din Neamț a susținut Evaluarea Națională, atât la proba de Limbă română cât și la cea de matematică, într-un spital din Cluj.

La nivelul județului Neamț sunt organizate 112 centre de examen și un centru de evaluare cu trei subcomisii, din care două la Piatra Neamț și câte unul la Roman și Târgu Neamț. 54 de elevi au susținut examenul în condiții de egalizare a șanselor, fiind candidați cu diverse deficiențe.

Un al 55-lea elev din această categorie se află internat la Cluj și pe cale de consecință a susținut atât proba de Limba română, cât și cea de Matematică în spitalul în care este internat, în condițiile prevăzute de Metodologia de organizare a examenului”, a precizat inspector școlar general adjunct, Dana Păiuș, președinta Comisiei de organizare a examenului de Evaluare Națională de la Neamț.

Evaluarea Națională la Matematică

Reamintim că, absolvenţii de clasa a VIII-a au susținut astăzi, 27 iunie, cea de-a doua probă de la Evaluarea Națională 2024, cea la Matematică. Subiectele și baremul vor fi publicate pe pagina special destinată de pe edu.ro.

Media obținută de candidați la Evaluare Națională 2024 va fi singura care va conta pentru media de admitere la liceu în 2024.

Ministerul Educației anunță că subiectele și baremul de corectare vor fi disponibile pe site-ul subiecte.edu.ro, în fiecare zi cu probă scrisă, începând cu ora 15:00.

Înainte de proba de azi, elevii și-au verificat cunoștințele în cadrul simulării examenului de Evaluare Națională 2024. Conform datelor publicate de Ministerul Educației, la Limba Română, procentul celor care au obținut note peste 5 a fost semnificativ mai mare decât la Matematică.


Comentarii Facebook