Duminica 22 Decembrie

Un fost student de la UBB Cluj și-a invitat mama la ceremonia absolvirii facultății, fără ca ea să știe că el a urmat cursurile timp de 3 ani-VIDEO


Jurnalistul brașovean Liviu Ardelean, redactor la publicația Educația Privată și fost student la UBB Cluj a urmat cursurile Facultății de Sociologie și Comunicare, din cadrul Universității Transilvania, și timp de trei ani nu i-a spus nimic mamei lui.

A aflat ea atunci când și-a văzut băiatul intrând în Aula Universității în robă și cu toca pe cap, iar reacția ei a fost filmată, relatează Agenția de presă Rador care citează Radio Brașov.

El spune că a meritat să aștepte trei ani pentru cea mai memorabilă surpriză făcută mamei lui.

„Îmi este imposibil și nici nu avem timpul necesar ca să explic cât de dificil a fost să țin acest secret atât de mult timp. 3 ani nu am putut împărtăși cu mama mea bucuriile sau greutățile. Profesorii mei au înțeles abia acum de ce fugeam de aparatele de fotografiat ca să nu apar pe rețelele de socializare. Impactul emoțional pe care l-a avut videoclipul cu reacțiile mamei, care a fost filmată pe ascuns de un prieten, este confirmarea că așteptarea a meritat din plin.

Mai mult, prieteni de-ai mei au plâns când au văzut imaginile, iar imediat după și-au sunat mamele. Oameni necunoscuți, care credeau că este prea târziu pentru ei, au fost motivați și mi-au scris să-i ajut cu sfaturi legate de înscrierea la Universitatea Transilvania. Un carusel emoțional în care au urcat alături de noi mulți oameni, cărora le mulțumesc”, a declarat Liviu Ardelean.

Jurnalistul, care a terminat a doua facultate, a promovat examenul de licență cu media 9,83.

Comentarii Facebook