Duminica 22 Decembrie

Un ÎNGER de 2 ani a murit la Spitalul de Copii Cluj de la o ”răceală banală”. Acuzații GRAVE


Un copil de 2 ani a murit zilele trecute la Spitalul de Copii din Cluj, iar familia și aparținătorii acuză medicii că au scăpat situația de sub control, tratând lucrurile superficial. 

Din păcate sistemul nostru medical ne ucide. Joi seara, la Spitalul de Copii din Cluj de pe str. Moților, un înger de copil de 2 ani și o lună a murit de la o răceală banală. A fost tratat cu indiferență și fără medicamentația corespunzătoare.

Duminică seara, familia a venit de urgență în Cluj, la UPU Copii. Acolo i s-au făcut ceva analize si a fost internat. Copilașul se simțea rău, dar d-na doctor l-a tratat cu tantum verde și patacetamol intravenos. Copilul era din ce în ce mai rău, dar dânsa nu s-a obosit să mai investigheze. O rezidentă a spus că-i trebuie antibiotic, dar doctorița precizat: ”Nu este necesar”.

Trei zile nu a mancat nimic. După ce a mers cineva din familie și s-a certat cu ei copilașul a fost transferat la terapie intensivă (în cursul zilei de joi, la patru zile de la internare). Din păcate prea târziu. Acei medici au spus că băiatul deja are septicemie, un plămân cu apă și un rinichi blocat. Au spus cä dacă copilul era tratat cu antibiotic de duminică seara, statea lui nu se agrava”, ne-a relatat un reprezentant al familiei.

Acum se pregătesc din păcate pentru înmormântare. Mama lui este socată sub sedative. Din păcate vorbește singură. Tatăl micuțului a fost la Colegiul medicilor, iar medicul este în comisie, dar cu ce ne încălzește pe noi. Ei cu păreri de rău și oamenii cu necazuri și distruți toată viața.

Nu înțeleg de ce trebuie să plecăm capul în fata lor. Aceasta este meseria lor și dacă tăcem si nu reactionăm la momentul potrivit asta pățim. Mama plângea disperatä că băiatul ei se simțea rău, marți dimineața, la ora 8.00 și la ora 13.00 i-a dus să-i facă aerosol.

Să le fie rușine medicilor. Numai bani visează si apoi se dau tot ei victime. Să nu ai indrăzneala să-i contrazici că nu mai ai zile bune cu ei in spital.

Cred că știți cazul bebelușului care s-a născut la Stanca, în 2 ianuarie, cu o gravă malformatie la inimă. Au aceeasi soartă. Medici sunt foarte revoltați de ce au mediatizat cazul. Cum si-au permis niste părinți disperați să-i deranjeze din concediu. Din păcate tot noi avem de suferit”, a mai comentat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj, Dr. Daniela Drăghiciu, confirmă că la început copilul a fost tratat cu tantum verde și paracetamol, fără antibiotice, dar că nu septicemia a fost cauza decesului.

”Copilul acesta a decedat și absolut toate cazurile de deces se analizează la nivel de spital în comisia de decese, există niște comisii specializate. Fiecare deces este analizat în comisia de decese, ca și cauză, ca și tot. Cauza morții acestui copil nu este septicemia, iar părinții știu acest lucru, ci o altă complicație care poate să apară în cazul infecțiilor. Aici este probleme vis-a-vis de protecția datelor și drepturile pacienților, pentru că ei sunt cei care au primit toate documentele. Eu practic nu am voie să vă spun cauza decesului acestui copil, dar cauza decesului nu a fost septicemia. Părinților li s-a comunicat, s-a discutat cu părinții și s-au înmânat și documente”, a spus Dr. Daniela Drăghiciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj.

În privința tratamentului aplicat cu tantum verde și paracetamol intravenos, aceasta a spus că ”nu au fost numai acestea, ca și tratament. Tratamentul... toate acestea vor fi analizate în comisia de decese. Faptul că un copil este bolnav și boala lui, în timp se complică... O parte din boli se complică și evoluează cu complicații. Nici noi nu ne dorim asta și noi regretăm faptul că există decese la copii, iar absolut toate cazurile sunt analizate din punct de vedere medical. Un deces este un eveniment tragic și pentru părinți, dar și în cadrul spitalului. Nu este un eveniment peste care să treci ușor. Va fi analizat și tratamentul aplicat”.

E adevărat că nu a fost tratat cu antibiotic sau nu avea nevoie de antibiotic?”. ”În momentul prezentării în spital, nu s-a inițiat antibiotic, pentru că și atunci când dai antibiotic, acela trebuie țintit spre ceva anume. Nu toate infecțiile se tratează cu antibiotic. Știu că acești părinți sunt triști și supărați... Ce vă putem spune este că în privința spitalului nu se trece ușor peste un deces. Nu ignori aceste lucruri, nu ... Toate, toate cazurile sunt analizate. Copilul a fost în terapie intensivă în ziua decesului. Practic el atunci a necesitat îngrijire în terapie intensivă. Boala a evoluat altfel decât la alți copii”, a mai spus Dr. Daniela Drăghiciu.

Folosirea tantumului verde și a paracetamolului face parte din tratamentul uzual în spital în cazuri grave?” ”Dacă are febră îi dau paracetamol, dacă îl doare în gât îi dau tantum verde, sunt tratamente adjuvante. Chiar și la spital folosim tratamente adjutante pentru a reuși un copil să mănânce îi dai și tantum verde. 

E vorba de copii și de copii mici. Evoluția în acest caz a fost fulminantă. Este vorba despre copii mici, nu de organisme rezistente ca și noi adulții. De la internare și până la mutarea pe terapie intensivă s-au făcut investigații și a existat o complicație care a dus la deces. Decesul nu a fost provocat de septicemie, ci de complicațiile apărute”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.

Comisiile de la spital și de la Colegiul Medicilor Cluj vor analiza cazul, dar în marea majoritate a situațiilor nimic nu se face public, pentru a se vedea transparența sistemului. Cel mult se aplică penalizări salariale și dosarul este pus la sertar.

Comentarii Facebook