Duminica 22 Decembrie

Un medic clujean e noul șef al Agenției Naționale de Transplant



Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat ordinul de numire a medicului clujean Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant.

”Se impune restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru buna funcţionare şi transparentizare a activităţii de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuşi să organizeze un sistem care să funcţioneze în condiţii optime, în beneficiul pacienţilor a căror viaţă depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că noua lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viaţa să nu se mai repete”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat de presă al ministerului Sănătăţii, remis miercuri MEDIAFAX.

Până acum, funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant a fost ocupată de Radu Deac.

Printre atribuţiile directorului executiv al ANT, se numără reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din tara şi din străinătate, aprobarea regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrative, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om sau supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate trasplantării.

Noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Alexandra Anca Mureşan, este medic primar chirurgie generală din anul 2013. Până în prezent şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie "prof. dr. Octavian Fodor" din Cluj-Napoca. Este un bun cunoscător al proceselor de control al calităţii şi normelor legislative din domeniul sanitar.

Comentarii Facebook