Un medic din Cluj, de 72 de ani, aflat în scaun cu rotile, erou pentru zeci de bătrâni


Medicul a făcut o formă severă de COVID, dar chiar și așa a pus bolnavii pe primul loc și a continuat să se îngrijească pe cei 80 de bătrâni. Starea medicului s-a gravat și a ajuns la terapie intensivă, însă ca prin minune și-a revenit. Acum după ce a scăpat de virus, nu s-a recuperat complet, dar s-a întors la muncă în centrul social, relatează Antena3.

Szentagotoi Lorant este un exemplu de putere, un medic care și-a pus în pericol viața ca să își trateze pacienții. În urmă cu câteva luni centrul social pe care îl conduce s-a transformat în focar de coronavirus. O infirmieră a adus virusul și a fost doar o chestiune de câteva zile până când acesta s-a răspândit. Deși s-a infectat și el, medicul a continuat să aibă grijă de bătrâni.

Am făcut o forma foarte severă, știam că se va întâmpla ceva. Am refuzat inițial ca să mă internez, dar trei zile am lucrat cu temperatura de peste 38, cu saturația de 70-80. Personalul mă purta în căruciorul cu rotile cu oxigenul după mine. Tratamentul pe care l-am urmat nu a nu a dat rezultate a făcut o formă gravă de COVID. Când am văzut că sunt cu oxigen saturat la 70, temperatura nu scade cu nimic orice medicament, am zis că este un caz foarte grav", a spus, conform Antena 3.

Medicul a ajuns la terapie intensivă și nu i se mai dădeau mari șanse

Am ajuns la spital la terapie intensivă cu afectare de 80-90% la plămâni cu o dureri foarte mari. Parcă ești băgat în cuptorul de foc și cu un clește smulge cineva carnea de pe tine”, a mai spus medicul.

A reușit să învingă boala iar medici care la-au tratat nu le-a venit să creadă. El s-a grăbit să se întoarcă la pacienții săi care i-au făcut o surpriză.

O amintire pe care nu o voi uita niciodată. Vreo 30-40 de oameni erau afară, mă așteptau cu flori, plângând de bucurie", a povestit medicul.

Bătrânii au doar cuvinte de laudă pentru cel care i-a îngrijit ani de zile. La 72 de ani chiar dacă nu este recuperat complet, doctorul și-a reluat munca în centrul social pe care la înființat în 1994.


Comentarii Facebook