Vineri 22 Noiembrie

Un nou caz de medic estetician fals! Își desfășura activitatea în Transilvania


Poliția Română a descoperit un nou caz în care o persoană efectua tratamente estetice, fără a fi medic.

Ieri seară, polițiștii bihoreni au efectuat două percheziții pentru documentarea activității infracționale a unei orădence, în vârstă de 39 de ani,  bănuită de exercitarea fără drept a unei profesii”, anunță IGPR.

Conform oamenilor legii, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2019, femeia ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze și cearcăne, fără a avea calitatea de medic.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acesteia și la un salon cosmetic din municipiul Oradea, polițiștii au descoperit și au ridicat, în vederea cercetărilor, agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziție a acidului hialuronic, bilete de tratament, consimțământ al pacientelor, seringi sigilate cu acid hialuronic, seringi cu acid hialuronic folosite și altele.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii activități infracționale a celei în cauză.


Comentarii Facebook