Duminica 22 Decembrie

Un pescar confirmă teoria lostrițelor gigant de pe lacurile de acumulare ale Clujului - FOTO


Un pescar clujean extrem de priceput a fost martorul unei întâlniri incredibile pe lacul de la Motel Gilău. Acesta confirmă că pe lac sunt lostrițe de 2 metri lungime.

Varga Mozsi Attila a stat anul trecut, în luna septembrie, 15 zile pe lac și a surprins tot ceea ce se întâmplă. Atunci a reușit să prindă un superb crap adaptat în apele de munte. ”Dacă am stat 10 15 zile întruna am avut timp să observ multe. Am văzut lostrița când era în capătul lacului vegetația. S-a ridicat la suprafață pentru atac. 

Lacul are 45 ani și nu a fost lăsat golit niciodată, așa că vă gândiți ce pești trăiesc în lac? A fost și populat în urmă cu 30 ani. De braconat șansele sunt slabe, pentru că în momentul în care te așezi pe lac vin jandarmii și mă bucur pentru treaba asta”, a spus pescarul. Acesta ba precizat că în vară se va întoarce de multe ori pe lac și va încerca să prindă o lostriță. ”O voi prinde, pentru că urmează partide lungi de pescuit!”, a mai spus acesta.

Varga Mozsi Attila a prins în septembrie 2023 un superb crap pe lacul de la Motel Gilău. Această specie nu are avea ce căuta pe un lac de munte, dar s-a adaptat perfect acolo.

Pescarul nostru a stat în septembrie 15 zile pe lac, timp în care și-a sărăbătorit și ziua de naștere, așa cum îi stă bine unui om pasionat, cu undița în mână și cizmele în picioare. 

Articolul continuă după poze

WhatsApp Image 2024-02-16 at 16.18.11.jpeg

WhatsApp Image 2024-02-16 at 16.13.42.jpeg

WhatsApp Image 2024-02-16 at 16.08.30 (1).jpeg

Există lostrițe de 3 metri pe lac, dar păstrăvi de aproape 2 metri?

Alte mărturii ale pescarilor vorbesc despre lostrițe de 3 metri pe lacul Tarnița. 

Lacul este situat la circa 35 de kilometri de Cluj-Napoca, așa că este un rai al pescarilor. Barajul a fost ridicat în 1974 pe râul Someșul Cald, iar adâncimea lacului este de circa 70 de metri.

Legenda lotrițelor din Tarnița a pornit de la scafandri

Peisajul este unul absolut spectaculos, iar legendele fac ca acest lac să fie unul care îi sperie pe mulți. Chiar dacă nimeni nu a prins o lostriță de 3 metri, sunt și acum oameni cărora le este frică să facă baie în lac, în zonele adânci. 

Una dintre legende spun că lacul este plin de lostrițe de trei metri lungime, care atacă înotătorii și bărcile. Ultima legendă a pornit de la poveștile reale ale celor care s-au înecat în lac, și ale căror corpuri nu au fost recuperate, scrie imperialtransilvania.com.

Există o poveste reală, dar terifiantă despre un camion care a căzut în lac acum 20 de ani și echipă de scafandri adusă pentru a scoate camionul și trupul lipsit de viață al șoferului. Întorsătura este că, atunci când scafandrii au ieșit din apă, erau atât îngroziți de ceva ce văzuseră în adâncuri încât au refuzat să se întoarcă fără cuști metalice de protecție, a relatat în cartea sa istoricul Ovidiu Pecican, în cartea „Clujul în legende“.

Cei de pe mal au spus că au fost numai iluzii optice create de umbrele de pe fundul lacului sau trucuri jucate de sticla de la cască, ce ar fi mărit totul disproporționat. Cel mai probabil adevărul este de partea celor de pe mal, pentru că la 10 - 15 metri adâncime vizibilitatea scade foarte mult. 

Balena din Lacul

Oamenii de știință spun că toate acestea sunt legende urbane. Mai notabil între aceștia a fost un cercetător german, Erich von Munchhausen care s-a scufundat în adâncul lacului, în 2010, pentru a face investigații. El a adunat, de asemenea, cercetări de pe fundul lacului Loch Ness, și s-a aflat la Tarnita cu scopul de a publica un raport științific pe acest subiect. Acesta a glumit, spunând că este chiar o balenă în Tarnița, o specie descoperită de el, iar ”în burta ei cei dispăruţi o ţin într-un ospăţ necontenit”, a mai glumit Pecican, care spune că tocmai acesta este farmecul legendelor, ”adevărul lor este crezut, nu demonstrat”.

O altă legendă spune că Nicolae Ceaușescu ar fi fost cel care a ordonat introducerea unor lostrițe în lacul Tarnița format în urma construirii barajului, pentru a ține „curioșii” la distanță de obiectivul gândit inițial exclusiv economic, scrie Apuseni.info.

Pescarii cred că în lacul Tarnița sunt păstrăvi de 2 metri 

Un pescar din zonă a făcut ”lumină” și a spus că cel mult sunt păstrăvi de aproape 2 metri.

În Tarnița nu există lostrițe ci doar păstrăvi uriași care nu atacă omul. Cel mai mare păstrăv identificat pe sonar, estimativ, are o lungime de 1,5 – 1,6 metri, este adevărat, un exemplar demn de cartea recordurilor. Acel pește este probabil cel mai mare de pe lacul Tarnița, prin urmare respectivele legende sunt pure speculații ale unor oameni cu o imaginație extrem de bogată…” a povestit acesta.

Cert este că frumusețea lacului Tarnița este greu de egalat. Recent, senatorul PSD, Vasile Ilea, a reușit să prindă un păstrăv de 1,3 metri, astfel că putem vorbi, fără să exagerăm, despre unii monstrii ai adâncurilor, care stăpânesc lacul.

Monstrul din Tarnița a fost prins de un senator clujean pe lac! Se simte deja lipsa navigației - FOTO

Comentarii Facebook