Duminica 22 Decembrie

Un polițist clujean protestează în fața IPJ Cluj, față de abuzurile unui medic - FOTO

 

Agentul Sever Legian, angajat la Poliţia Transporturi Cluj, a protestat marți dimineața în fața Centrului Medical Judeţean al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj. El acuză un medic de familie de abuz. 

 

Agentul a avut asupra lui două pancarte pe care scria ”Stop abuzurilor! Respectaţi Legea Sănătăţii şi dreptul la ea” şi ”D-le dr. Muntean Radu, plătesc pentru sănătate, dar îmi interziceţi dreptul la ea”.

 

Am o singură nemulţumire. În 6 ianuarie 2012 mi-am schimbat medicul de familie, iar medicul şef al Centrului Medical Judeţean al IPJ Cluj, comisar şef dr. Radu Muntean, refuză să îmi elibereze de atunci fişa medicală în original la noul medic de familie. Trebuia să îmi elibereze conform legii în termen de 15 zile, dar au trecut peste 300 şi nu s-a întâmplat nimic. Am făcut demersuri la Colegiul Medicilor, la CJAS, la Direcţia Medicală a MAI, dar nu s-a luat nicio măsură. Am obosit să mă lupt atâtea luni pentru o fişă medicală şi am decis să protestez faţă de acest abuz. Dr. Muntean este mai presus de lege. Am nevoie de această fişă pentru ca medicul de familie să mă poată trata, să îmi poată prescrie medicamente, pentru că el nu ştie acum istoricul bolilor mele şi trebuie să ştie ce medicamente am nevoie pentru afecţiunile de care sufăr”, a spus Sever Legian. Agentul a promis că va protesta în fiecare zi până când problema lui va fi rezolvată.

 

”Bănuiesc că nu vrea să îmi dea fişa medicală pentru că în fişa mea a scris multe reţete pentru medicamente de care nu am beneficiat, iar acum îi e frică. A eliberat medicamente pentru angajaţi ai MAI. Eu am vrut să îl schimb ca medic de familie, pentru abuzurile pe care le-a făcut până acum. Din fişa mea medicală a aflat un cetăţean sirian care m-a ultragiat acum trei ani mai multe lucruri decât mine. S-a încălcat secretul actului medical”, a mai explicat agentul şef.

 

Doctorul acuzat, comisarul șef Radu Muntean, nu a vrut să dea nicio declarație.

Comentarii Facebook