Un pompier aflat în timpul liber a salvat o viață în timp ce se întrepta spre meciul României, de la Cluj
Un pompier din Alba, aflat în timpul liber, a reușit să salveze o viață în timp ce se îndrepta spre Cluj-Napoca, pentru a participa la meciul României cu Insulele Feroe, acesta intervenind la un accient rutier.
Astfel, pompierul s-a oprit pentru a acorda primul ajutor în cazul unui accident petrecut, marți, pe Autostrada A3.
"Pasiunea pentru meseria nobilă de salvator, dar și spiritul civic de care dau dovadă pompierii, ori de câte ori au ocazia, l-au făcut pe plutonierul major Groza Mircea-Nicolae din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba-Iulia, să se afle, ieri seară, în mijlocul unei situații de urgență, chiar dacă nu se afla la serviciu.
Fiind un mare pasionat al fotbalului, pe timpul deplasării spre meciul de fotbal susținut de echipa națională la Cluj-Napoca a fost unul dintre primii sosiți la locul producerii unui accident rutier pe autostrada A3 soldat cu două victime. Colegul nostru a evaluat situația și starea de sănătate a victimelor, a luat legătura cu serviciile profesioniste prin numărul unic de urgență 112, a acordat primul ajutor unei victime aflate într-o stare mai gravă, a evaluat cu responsabilitate victima asigurându-i acesteia confortul termic și i-a acordat îngrijirile medicale de bază până la sosirea echipajelor specializate. Chiar dacă a întârziat la meciul dintre România și Insulele Feroe a ajuns la timp pentru a se bucura de victoria echipei naționale.
Pentru profesionalismul și modul exemplar în care a acționat conducerea instituției îl felicită pentru spiritul civic de care a dat dovadă", transmite ISU Alba.
0 Comentarii