Vineri 28 Februarie

Un profesor universitar de filosofie din Cluj sparge mitul despre fanii lui Călin Georgescu: O bună parte vine dintr-o zonă educată

Profesorul universitar de filosofie la UBB Ciprian Mihali a analizat o parte din votanții lui Călin Georgescu - pe care îl  caracterizează ca guru, Mesia, înger, arhanghel -, argumentând în Republica că un val de pseudoștiință spirituală a pregătit terenul pentru un asemenea om.

Acesta a explicat că nu este corect să spunem că votanții lui Călin Georgescu sunt „analfabeții și inculții care nu știu ce votează”, și că „o bună parte din aderența la delirul CG vine dintr-o zonă educată, chiar cu studii universitare”. Profesorul Ciprian Mihali, care este și membru al partidului Reper, aduce în discuție atât comunitățile de numerologie și astrologie, cât și acești „traineri, coachi, consilieri, călăuzitori, îndrumători spirituali, dezvoltatori personali” care și-au creat o carieră prin exploatarea oamenilor.

El mai susține că oamenii care „plâng la vederea sau atingerea acestui nou Iisus” sunt de mult timp adepți ai acestei pseudoștiințe spirituale, care merg de la horoscop la numerologie. Mai mult, acesta și avertizează că milioane de români sunt aproape să ajungă în această postură, în care vor căuta explicații alternative, precum cele oferite de Călin Georgescu.

Vin vremuri grele pentru cei care mai cred în virtuțile științei. E timpul traficanților de sentimente și al speculanților de energii. Noii băieți deștepți din energie vin din zona generos și indecent numită „dezvoltare personală”, o piață ofertantă, nelimitată, unde clienții sunt gata să plătească oricât pentru a afla cât de nedezvoltați sunt și pentru a lucra la creșterea lor spirituală sau pentru a fi aproape de acești noi Mesia. Sau măcar de un înger al lui” își termină Ciprian Mihali analiza.

Comentarii Facebook