Un profesor universitar din Cluj a devenit membru al Academiei Române! E inclus și în topul celor mai buni cercetători din lume


Profesorul universitar clujean dr. Dan C. Vodnar a devenit membru corespondent al Academiei Române! 

Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 12 februarie 2025, a decis, prin vot secret să includă cercetătorul clujean printre memebrii săi. 

Profesorul, predă Gastronomie Moleculară și Biotehnologii alimentare în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor de la USAMV Cluj-Napoca, fiind totodată și președintele senatului universității.

Acesta apare și în top oameni de știință din lume în Domeniul Agricultură și Resurse Naturale, la Disciplina Știința și Tehnologia Alimentelor, în Topul Highly Ranked Scholars al ScholarGPS, fiind clasat pe locul 99 printre cercetătorii de la această specializare. De asemenea, profesorul este clasificat printre cei mai citați 2% oameni de știință din lume în domeniul Științei Alimentelor, conform Top World Ranking of Scientists realizat de către Universitatea Stanford.

,,Sunt profund onorat să fiu ales membru corespondent al Academiei Române, în cadrul Secției de Științe Agricole și Silvice. Această realizare este rezultatul efortului susținut de o echipă extraordinară de cercetători, al pasiunii studenților și al îndrumării mentorilor, care mi-au fost alături de-a lungul timpului. Le sunt recunoscător tuturor celor care au contribuit la acest parcurs și privesc cu entuziasm spre viitor, hotărât să continui cu și mai multă dedicare și implicare”, a transmis dr. Dan Vodnar.

Un profesor universitar din Cluj-Napoca, inclus în topul celor mai bine cotați cercetători din lume!

Academia Română selectează și promovează în rândurile sale cei mai importanți oameni de știință, literați, artiști, din toate domeniile spiritualității din România.

Din momentul înfințării, în 1866, Academia Română a reunit peste 1.700 de membri – fondatori, titulari, corespondenți și de onoare, din ţară şi din străinătate, aleși în timpul vieții sau post-mortem.

În aceeași sesiune au mai fost aleși:

Membri corespondenți:

  • Romiță Iucu - Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie;
  •  Gheorghe Remete - Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie;
  •  Dorin Ștefan - Secția de arte, arhitectură și audiovizual.

Membri de onoare din străinătate:

  • Paul Michelson (USA) - Secția de științe istorice și arheologie;
  • Jean-Pierre Sauvage (Franța) - Secția de științe chimice

Comentarii Facebook