Duminica 22 Decembrie

Un protestatar spune ca a fost jignit de catre prefectul Stamatian


Reprezentantul Fundatiei Parinti Clujeni, Emil Stetco, spune ca a fost jignit de catre prefectul Florin Stamatian.

In timpul marsului organizat astazi de catre manastureni, cativa dintre protestatari au urcat in biroul prefectului Florin Stamatian. Acolo acestia au depus un memoriu impotriva construirii crematoriului din cimitirul Manastur.

"I-am spus domnului prefect ca foarte recent ati afirmat ca problema crematoriului e doar una de imagine si nu de poluare. Eu pot sa va dau detalii care sa demonstreze impactul devastator pe care amplasarea unui astfel de obiect in proximitatea noastra l-ar avea. Replica prefectului Stamatian a fost <Dumneata nu stii sa citesti! Citeste ce am declarat si apoi comenteaza>. Acesta este momentul in care, dupa ce am afirmat <Ma jigniti gratuit> am iesit din sala, lasandu-i pe ceilalti protestatari sa continue discutia.", sustine Emil Stetco, presedintele Fundatiei Parinti Clujeni.

 

Pentru memoriile depuse astazi la Primarie si Prefectura au fost adunate aproximativ 1.200 de semnaturi.

Comentarii Facebook