Duminica 22 Decembrie

Un pușcăriaș a încercat să dea o țeapă de 50.000 euro, prefăcându-se că este procuror DNA



Un pușcăriaș, închis la Penitencciarul Giurgiu, a încercat să se dea o țeapă de 50.000 euro unei persoane, mințind că este procuror în cadrul DNA.

Inculpatul Mâzgă Ioan i-a cerut unei persoane, 50.000 euro pentru ca o rudă a sa să fie exonerată de răspundere penală în cauzele penale, în care acesta din urmă era cercetat de către procurori din cadrul D.N.A.

Potrivit procurorilor, suma respectivă de bani trebuia înmânată, ulterior, inculpatului Pandrea Mihai Alexandru, la indicațiile inculpatului Mâzgă Ioan, la o locație stabilită de către acesta din urmă, pe raza județului Brașov.

Inculpatul Pandrea Mihai Alexandru a fost cooptat de către inculpatul Mâzgă Ioan, pentru că acesta din urmă se află în stare de deținere în Penitenciarul Giurgiu, astfel că, pentru punerea în executare a rezoluției infracționale, era necesar sprijinul unei persoane aflate în stare de libertate care să poată primi suma de bani pretinsă de inculpat.

La rândul său, inculpatul Pandrea Mihai Alexandru a cooptat alte două persoane care să primească suma de bani, în condițiile în care exista temerea că ar putea fi depistat de organele de urmărire penală”, se arată într-un comunicat DNA.

Procurorii au organizat și un flagrant, duminică, după ce persoana care i-a denunțat pe infractori le-a înmânat suma de 14.000 lei celor doi intermediari.

În data de 06 septembrie 2015, în scopul menționat anterior, persoana denunțătoare a înmânat suma de 14.000 de lei celor doi intermediari, urmând ca aceștia să dea suma respectivă de bani mai departe inculpatului Pandrea Mihai Alexandru, moment în care au intervenit organele de urmărire penală și s-a procedat astfel la constatarea infracțiunii flagrante.

Activitățile sus menționate au avut loc în contextul în care, inculpatul Mâzgă Ioan, deținut în Penitenciarul Giurgiu, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a dezvoltat un mecanism în cadrul căruia, prevalându-se de influența pe care afirma că o are, respectiv aceea de procuror șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, a identificat persoane care au avut sau au afaceri judiciare pe rolul instanțelor de judecată și al organelor de urmărire penală, pretinzând de la acestea sume de bani în vederea exonerării de răspundere penală a acestora”, se mai arată în document.

Comentarii Facebook