Duminica 22 Decembrie

Un șef din Poliția Cluj administra pe ”ascuns” o firmă de construcții de milioane de euro, în timp ce lua și leafă! Prins, a recunoscut TOT


Un polițist din Cluj care administra pe ”ascuns” o firmă de construcții extrem de profitabilă a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a fost ”pescuit” de procurorii DNA dintr-un alt dosar în care procurorii urmăreau fapte de corupție de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj.

Șeful ISCTR Cluj, Bogdan Durle, a fost arestat pentru fapte de corupție, iar comisarul șef Ionel Buda a apărut în stenogramele din dosar, în timp ce discuta cu acesta și rezolva problemele care puteau să apară din cauza controalelor. Ionel Buda și-a dat demisia din poliție după izbucnirea scandalului.

Firma comisarului Ionel Buda avea o cifră de afaceri de 15 milioane de lei

Comisarul șef Ionel Buda era interesat de câteva utilaje care ar fi putut fi controlate de cei de la ISCTR Cluj și, într-o stenogramă discuta despre acest lucru cu Bogdan Durle. Procurorii DNA l-au chemat pe polițist la audieri, după ce și-au făcut temele și așa au aflat că de fapt acesta conducea firma de construcții SC FQ Biomax Construct SRL, cu o cifră de afaceri, în 2022, de 15 milioane de lei. Desigur că în paralel Buda era plătit și de Ministerul de Interne, el fiind polițist la IPJ Cluj.

Prins cu mâța în sac, comisarul șef Ionel Buda a recunoscut faptele și a beneficiat de clemența legii, fiind condamnat numai cu suspendare. 

DNA Cluj preciza că, în perioada 2014 – 2023, Buda, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție, Inspectoratul Județean de Poliție Cluj – Serviciul de investigare a criminalității economice și Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Poliție Transporturi, a administrat în fapt SC FQ Biomax Construct SRL și a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, scrie Foaia Transilvană.

Capture.JPG

După ce și-a recunoscut faptele, comisarul șef Buda a fost condamnat la un an și două luni de închisoare, cu suspendare.

În perioada sus-menționată, inculpatul Buda Ionel Marian a administrat, în fapt, SC FQ Biomax Construct SRL, respectiv: decidea direcțiile de acțiune ale societății, discuta despre încheierea contractelor sau plățile care trebuiau efectuate/încasate, avea acces la cardurile societății sau la internet banking, păstra legătura cu partenerii de afaceri, contabilii și angajații, etc, mai spun procurorii.

SC FQ Biomax Construct SRL are ca obiect principal de activitate lucrări de construcții, dar numai în acte administrator apărea sora lui Buda.

Când a fost audiat, Ionel Buda a recunoscut că a avut inițiativa înființării societății, care trebuia să fie o afacerea de familie. Acesta a spus că ar fi vrut să demisioneze dacă reușea să o dezvolte și că el era cel care negocia contractele, că nu își amintește dacă s-a ocupat personal de emiterea de facturi, dar avea cunoștință de facturile care erau emise. El a spus că nu a fost împuternicit pe conturile societății, dar au fost perioade în care avea cardurile societății și acces la internet banking.

Culmea este că firma a avut profit încă din 2016, iar din din 2020 a ajuns la cifre de afaceri de peste un milion de euro. În 2022, SC FQ Biomax Construct SRL a derulat afaceri de 15 milioane de lei, deci compania era extrem de profitabilă, dar acest lucru nu l-a făcut pe comisarul șef Ionel Buda să plece din Poliția Cluj. Probabil că nu a vrut să pună în pericol afacerile ”familiei”. 

Stenogramele DNA

Comisarul șef Buda Ionel Vasile discuta cu șeful ISCTR Cluj, Bogdan Durle, arestat pentru fapte de corupție.

Data de 02.11.2021, ora 12.38.31:

Buda Ionel Marian: Oros mm?

Durle: Orha ? / Unde ?

Buda: La Lăpuș / 4 bmx uri (n.n. – patru camioane aparţinând SC FQ Biomax Construct SRL, care au numere de înmatriculare cu terminaţia BMX).

După alte cinci minute are loc un alt schimb de mesaje între cei doi, respectiv polițistul Buda și inspectorul șef ISCTR Cluj, Durlea Bogdan.

Durlea: Reclamaţie de la cineva de la poliție de la MM / Tot de la economic / I-a chemat acolo de urgenţă / O să aleagă varianta ce a mai ușoară / Sunt ăia acolo călare pe ei.

Buda: Ms

Durlea: Dar am vb / şi se va lua decizia cea mai corecta.

Relația dintre Ionel Buda și Drulea nu era știută de nimeni

Nimeni nu știa despre legătura foarte apropiată dintre Durlea și Ionel Buda, fostul șef al Poliției Economice din Cluj și apoi șeful Direcției Naționale de Poliție Transporturi, din subordinea Poliției Române. Buda a demisionat între timp din funcții. Soția acestuia este în continuare ofițer activ la SRI Cluj.

Procurorii DNA Cluj au fost surprinși să afle din interceptări cum Durlea îi transmitea informații lui Buda despre controale. În 18.10.2022, Bogdan Durlea i-a trimis lui Buda Ionel Marian un mesaj prin care îi cerea invitații la loja VIP, la spectacolul HAVASI Symphonic Concert Show. Buda i-a spus că va discuta cu cineva sâmbătă, fără a face referire la cineva anume. ”Le rezolvăm, tre sa revin cu 2 săptămâni înainte, că-i abia în 26 Nov”, a răspuns Buda, conform Foaia Transilvană.

Buda este nașul fiicei Ștefaniei Ferencz, apropiată a lui Boc, cea care a fost mâna dreaptă a ministrului Lucian Bode, la Ministerul Transporturilor și apoi la Ministerul de Interne, deci o bună rampă de lansare pentru polițistul Ionel Buda. 

Buda este ”protejat” și din Primăria Cluj-Napoca

Ionel Buda și soția sa Georgeta Draga Buda au construit și un imobil destinat activităților economice de tip terțiar, pe strada Donath nr. 120A, în Grigorescu, cu regim de înălțime S+P+2E. Georgeta Draga Buda este angajată la UM 0603 a SRI Cluj. Se pare că și oamenii din ”sistem” pot face afaceri.

Ionel Marian Buda este un om influent. Acesta are relații foarte bune cu lumea din PNL. De asemenea, este nepotul fostului șef al Poliției Române, chestorul Ioan Buda. 

Comentarii Facebook