Duminica 22 Decembrie

Un simbol interzis a apărut pe una dintre clădirile istorice ale Clujului: „Se pare că această stemă a deranjat pe cineva”


Un activist clujean trage un semnal de alarmă, o mișcare neonazistă tot mai puternică începe să se nască în România. Potrivit acestuia, pe una dintre clădirile istorice ale Clujului a apărut un simbol interzis.

Începe să se nască o mișcare neonazistă, neolegionară tot mai puternică în România. Dar acum nu evreii sunt cei vizați, ci minoritatea istorică maghiară”, spune activistul.

O reclamă de firmă de peste o sută de ani a apărut în centrul Clujului după restaurarea unei clădiri vechi. Proprietarii clădirii au decis să lase pictura murală vizibilă. Este vorba despre inscripția unui magazin de pe vremuri care vindea produse din tutun și sare. Și da, figurează și stema Ungariei din perioada respectivă. Din simplul motiv, că atunci vânzarea tutunului și a sării era în mâna statului. Acea stemă era un fel de atestat că în magazinul respectiv se vinde legal tutun, țigări și sare.

ni ma.png

Însă, se pare că această stemă a deranjat pe cineva, care habar nu are de istorie. Și nici măcar asta nu ar fi cea mai mare problemă legat de acest act de vandalism. Ci asemănarea siglei folosite de vandali cu una din siglele folosite pentru promovarea nazismului. Practic este o reprezentare a vulturului nazist care purta svastica. În locul svasticii a apărut denumirea țării noastre, iar pe pieptul vulturului a apărut crucea ortodoxă. Așadar motto-ul nazist "Gott mit uns" a fost păstrat cu sfințenie, stema fiind o stemă de o perfecțiune nazistă, purtând mesajul că "în numele lui Dumnezeu România trebuie curățată de unguri".

Nazismul știm toți unde a condus. Iar apariția acestei sigle îmi dă de gândit. Fiindcă demonstrează clar că venerarea lui Hitler și a ideologiei gărzii de fier din România nu a murit. Ci începe să își trăiască a doua tinerețe. Începe să se nască o mișcare neonazistă, neolegionară tot mai puternică în România. Dar acum nu evreii sunt cei vizați, ci minoritatea istorică maghiară”, a transmis Cristian Marchiș. 

Sursa foto: ziarul Szabadság din Cluj

Comentarii Facebook