Un șofer clujean frânează fără motiv și le râde în nas participanților în trafic: „Să-ți fie rușine”


Un șofer clujean pus pe glume și fără să-i respecte pe ceilalți participanți în trafic a fost surprins în timp ce frâna intenționat, fără motiv, doar pentru a se amuza de reacția șoferilor care, din păcate, nimeresc în spatele lui. 

Gestul șoferului a fost făcut public pe o rețea de socializare de către un clujean, care a precizat că acest șofer „glumeț” nu are pic de rușine față de ceilalți șoferi. 

„Să-ți fie rușine că te uiți în oglindă și râzi că frânezi intenționat și fără motiv, doar ca să-ți bați joc de mine”, a scris clujeanul. 

Reacțiile nu au întârziat să apară, mulți sfătuindu-l să își instaleze cameră de bord și să anunțe poliția. 

„Cameră și data viitoare te faci că nu ai frânat la timp. Rămâne fără carnet și cu paguba la mașină, tu ți-o repari pe banii lui/ Să-ți pui cameră și dă-l pe mâna poliției, simplu!”, sunt câteva dintre comentariile postate. 


Comentarii Facebook