Un șofer de microbuz a fost la un pas de tragedie în Cluj-Napoca. Din păcate, nu a învățat nimic din asta VIDEO
Depășire periculoasă pe Valea Chintăului: Un șofer de microbuz a fost la un pas de tragedie în Cluj-Napoca
Un incident rutier extrem de riscant a avut loc în această dimineață, în zona Valea Chintăului din Cluj-Napoca, unde un șofer de microbuz a efectuat o depășire periculoasă, înainte de o curbă fără vizibilitate, punând în pericol mai mulți participanți la trafic.
Manevra s-a produs în jurul orei 08:00, iar din sens opus se apropiau nu mai puțin de trei autoturisme. Din fericire, șoferul care era depășit a reacționat prompt: s-a tras pe banda de biciclete și a încetinit pentru a-i face loc microbuzului să revină pe sensul de mers, evitând astfel un impact frontal cu celelalte mașini.
Conform informațiilor transmise de șoferul care a realizat filmarea, ar fi repetat comportamentul imprudent la scurt timp după prima manevră riscantă, depășind din nou în condiții riscante și punând în pericol siguranța rutieră.
"Niciodată nu am înțeles acest tip de șoferi, depășesc fără să gândească puțin, două depășiri proaste efectuate de acest conducător auto într-un interval de 2 minute, dacă vă grăbiți porniți de acasă cu 5 minute mai repede, nu îi puneți pe ceilalți participanți la trafic în pericol!", a declarat revoltat martorul care a filmat incidentul.
Astfel de fapte pot atrage sancțiuni dure, inclusiv suspendarea permisului de conducere și amenzi consistente. Autoritățile le reamintesc periodic tuturor conducătorilor auto că depășirile în zone fără vizibilitate, mai ales în curbe, sunt extrem de periculoase și pot avea consecințe tragice.
4 Comentarii
Grav ...am sesizat curtea constituțională, DNA,poliția rutieră, Asociați curvelor cu cameră de bord , trebuie pedepsit exemplar
cum de n-a apărut încă vreun cretin care să ne spună că avem obligația de a-i proteja de accidente pe ceilalți cretini, care încalcă grosolan legea circulației și bunul simț?
... incredibil ca nu s-a intamplat accidentul exact acolo, acesta este un sinucigas cu acte in regula care devine si criminal omorand oameni nevinovati.
... cineva trebuie sa Sesizeze Politia Rutiera.
participanții la trafic trebuie să acceseze secțiunea ESAR (Sesizări Abateri Rutiere) de pe platforma online a MAI, hub.mai.gov.ro. Această secțiune le permite utilizatorilor să transmită imagini și înregistrări video, capturate fie cu camerele de bord, fie cu telefoanele mobile, documentând comportamente periculoase în trafic.